Binecuvintează, Doamne

Cînd zic acest cuvînt puternic,
Și chiar de îl rostesc în gînd,
El poartă din încărcătura
Ce-i arătată în Cuvînt.

El poartă mii și mii de taine,
Puteri cerești de neînvins,
De-aceea, vrem și astăzi Doamne,
Prin harul Tău să ne cuprinzi.

Căci Tu ne ești și scut, și pază,
Și umpli orice neajuns,
Și știi să dai pe săturate,
Mereu, din harul Tău, Isus.

O, binecuvintează Doamne
Azi, mama și copilul ei
Cu binecuvîntări în milă
Cum faci Tu, la copiii Tăi.

De nu erai de partea noastră,
De nu stăteai la căpătîi,
În vremea ‘ceia furtunoasă,
Nu mai ieșeam noi din noroi…

Dar Tu, ai scris o îndurare
Atunci, în noaptea ‘ceia grea…
De aceea, vrem să-Ţi dăm onoare,
Căci mare e-ndurarea Ta!

Tu dai viață… sănătate…
Ce-s mari comori pe-acest pămînt
Căci Tu veghezi și-n zi, și-n noapte,
Cînd stăm în rugă suspinînd.

Azi, hai, mai scrie-o mulțumire,
Și vino Tu, aicea jos…
Ridică copilașu-n brațe,
Și fă din el, un credincios!

Dă-i Tu din ceruri minte,
Dă-i pace, Doamne, bucurii,
Și-n casa lor, cum știi Părinte,
Revarsă din cer, ape vii;

Să îi dai Tu și sănătate,
Și pîinea Doamne, pentru el,
Căci ai rezerve minunate,
Oricît e el de mititel…

Să-l faci puternic, bun, cuminte;
Un sol al păcii tot mereu,
Și slava Ta să Se arate,
Ca sprijin și-ajutor la greu…

Dă-i Doamne, o asigurare,
Căci e sub ocrotirea Ta,
Și că de-acolo, nu-l va smulge,
Din Mîna sfîntă, nimenea!

Ia sub protecția divină,
Întreagă casa lor, Isus,
Să poată privi înspre Tine,
Căci numai Tu, dai un răspuns…

Azi, binecuvintează mama,
Îmbrac-o Tu, cu noi puteri,
Și fă-o să priceapă taina,
Prin care-om fi cu toți, în cer…

Mai dă răbdare, ‘nțelepciune,
Mai dă un sfat prin Duhul Sfînt
Și cînd n-or ști cum este bine,
Adu lumină din Cuvînt!

Ia tatăl lui sub a Ta pază,
Și mai vorbește-i încă-odat,
Să poată duce orice cauză
Prin rugăciuni, neîncetat.

Dă-i Tu putere, sănătate,
Și umple-l azi cu Duhul Sfînt,
Și-n orice slujbă să arate,
Că Te iubește orișicînd.

Învață-l slujba preoției,
Ca Iosua, să zică-oricînd:
Vreau casa mea Doamne, să fie,
În slujba Ta pe-acest pămînt!

Nu vrem să trecem cu vederea
Nici pe bunici, pe toți ai casei…
Tu să trasezi în ei puterea,
Ca nicidecum să nu se lase…

Să stea pe stîncă-n adunare,
Să fie toți copiii Tăi,
Umple-i cu har pe fiecare,
Cum faci Tu, copiilor Tăi.

Și cînd va răsuna strigarea,
Și vom zbura spre veșnicii,
Să nu lipsim atunci niciunul,
Dar, Doamne, nici acești copii!

Sav Simona

Este aproape incredibil că cineva ar putea să-L prigonească astfel pe Isus!

„Saule. Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”Fapte 26:14

Suntem noi hotărâţi să avem propria noastră cale în trăirea pentru Dumnezeu? Nu vom fi eliberaţi de această capcană până când nu vom ajunge la experienţa botezului cu foc al Duhului Sfânt. Încăpăţânarea şi bunul plac îl vor răni întotdeauna pe Isus Cristos. Poate că nu rănesc pe nimeni altcineva, dar rănesc Duhul Lui. Ori de câte ori suntem încăpăţânaţi, îndărătnici şi hotărâţi să ne împlinim propriile ambiţii, II rănim pe Isus. De fiecare dată când ne susţinem drepturile şi insistăm asupra a ceea ce intenţionăm să facem noi, îl prigonim pe Isus.

Ori de câte ori ne apărăm demnitatea, jignim şi întristăm în mod sistematic Duhul Lui; iar atunci când ne dăm seama că Isus este Cel pe care L-am prigonit tot timpul, aceasta este cea mai zdrobitoare revelaţie posibilă.Pătrunde adânc în mine Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce vi-l transmit vouă sau viaţa mea dezminte lucrurile vestite de învăţătura mea? Pot vorbi despre sfinţire şi totuşi, să arăt duhul lui Satan, duhul care îl persecută pe Isus Cristos.

Duhul lui Isus este conştient de un singur lucru, şi anume de unitatea perfectă cu Tatăl. Şi EI ne spune: „învăţaţi de la Mine. căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”. Tot ceea ce fac trebuie să se bazeze pe o perfectă unitate cu El, nu pe hotărârea îndărătnică de a fi evlavios. Aceasta va însemna că se poate trece uşor peste mine, că pot fi cu uşurinţă trecut cu vederea sau ignorat; dar dacă mă supun la aceasta de dragul Lui, nu las ca Isus Cristos să fie prigonit.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Rugăciune pentru David

agnus dei - english + romanian blog

Andreia Bradeanu

Andreea Bradeanu se lupta (pe cai legale) cu autoritatile din Londra din 2009 sa isi recupereze cei 3 copii luati de Protectia Copilului.

Psalmi 127:3

Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul,  rodul pântecelui este o răsplată dată de El.

Rugaciune pentru David

Andreea Sutton Bradeanu on the Richie Allen Radio Show 2Doamne Dumnezeul nostru, se apropie ceasul cand David implineste 16 ani si autoritatile pot sa-i dea optiunea de a alege unde si cu cine sa traiasca de-acum incolo. Am fost alaturi de Andreea doar un an din cei sapte ani  in care ea a suferit fara copilasii ei. Am vazut pe fata Andreei mai mult curgand lacrimi de durere adanca, chiar insuportabila uneori, si mai putine zambete. Doamne, cata dragoste a dovedit aceasta mama! A indurat umilinta autoritatilor, hartuirea politie si a CPS-ului, inchisoare chiar si dragostea ei nu s-a potolit nici macar o secunda. Ci, tot mai tare a manat-o. Doamne, venim inaintea Ta…

Vezi articolul original 347 de cuvinte mai mult

VIDEO Serviciul de Priveghi pentru Beniamin Cocar

agnus dei - english + romanian blog

LIVE / In Direct

 Click aici pentru a accesa transmisia de inmormantare.

pastorul-buni-cocar-la-serviciul-de-priveghi-a-fratelui-beniamin-cocar

September 23, 1955 – January 24, 2017

 Click aici pentru a accesa transmisia.

First Romanian Baptist Church of Atlanta anunţă cu durere plecarea în veşnicie a fratelui pastor dr. Benjamin Cocar, după o grea suferinţă. La o vârstă când încă ar mai fi putut sluji, a părăsit această lume cu probleme şi este acum în prezenta Domnului Isus pe care l-a slujit întreaga lui viaţă. Ne rugăm ca Dumnezeu, Mângăietorul să atingă inimile celor îndureraţi din familie.
„Stim, în adevar, ca, daca se desface casa pamînteasca a cortului nostru trupesc, avem o cladire în cer dela Dumnezeu, o casa, care nu este facuta de mîna ci este vecinica..” 2Corinteni 5:1

Programul serviciilor de priveghi şi înmormântare este următorul:
The schedule for the viewing and funeral…

Vezi articolul original 819 cuvinte mai mult