Mi-e sufletul un cuib

Motto: „”Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.””
Romani 10-17.

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Să nu îl bată ploaia, și nici vântul;
Și-n suflet am o pace atât de-adâncă
De când în cuib a poposit Cuvântul.

Aveam în el nenumărate griji mărunte
Și frământări de pofte neîmplinite
Ce izgoneau seninătatea de pe frunte
Mereu umbrită de gânduri otrăvite.

Îmi lipsea odihna și mult lipsita pace
Că-n cuibul meu au poposit pe rând
Și zgripțorul cel mare, lacom și rapace
Și albul porumbel gingaș și blând.

Dar cele vechi s-au dus odată cu durerea,
De când în cuib a poposit Cuvântul;
Și sufletul a vrut să-i curăț încăperea –
Și mi-a cerut să-i primenesc veșmântul.

Așa am scuturat atunci, acele urâciuni
Care îngăduite-n suflet îl întină…
I-am așternut cu drag covor de rugăciuni
Și în ferestre am pus perdele de lumină.

În cuibul meu Cuvântu’ a pus credință
Și l-a-ntărit pe stânca de bazalt
Cu un duh de dragoste și chibzuință,
Și stă sub ocrotirea Celui Preaînalt.
Amin!

Ioan Vasiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s