Călăuzirea dominantă

„M-am arătat  ţie (în vederea acestui scop.)

Fapte 26:16. KJV

Viziunea pe care a avut-o Pavel pe drumul Damascului n-a fost o emoţie trecătoare, ci o viziune însoţită de îndrumări foarte clare şi categorice pentru el, iar Pavel spune: „N-am fost neascultător faţă de viziunea cerească” (KJV). Domnul nostru i-a spus, în fond, lui Pavel: „Întreaga ta viaţă trebuie să fie stăpânită de Mine; nu trebuie să ai alte ţeluri, dorinţe şi scopuri decât pe ale Mele”.

Eu l-am ales.”Când suntem născuţi din nou, noi toţi, dacă suntem cât de cât spirituali, avem o viziune despre ceea ce vrea Isus să fim; cel mai important lucru este să învăţăm să nu fim neascultători faţă de viziunea cerească, să nu spunem că nu poate fi realizată. Nu este suficient să ştiu că Dumnezeu a răscumpărat lumea şi că Duhul Sfânt poate face să devină o realitate pentru mine tot ce-a tăcut Isus; trebuie să am ca bază relaţia personală cu El. Lui Pavel nu i s-a dat să proclame o doctrină sau un mesaj, ci a fost adus într-o relaţie vie. personală, dominantă cu Isus Cristos.

Versetul 16 este cu totul copleşitor; „să te fac slujitor şi martor”. Nu poate exista nimic fără această relaţie personală. Pavel a fost devotat unei Persoane, nu unei cauze. El I-a aparţinut în mod absolut lui Isus Cristos; n-a văzut nimic altceva şi n-a trăit pentru nimic altceva. „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus, şi pe EI răstignit.”

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Un gând despre &8222;Călăuzirea dominantă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s