Iertat pentru glorie

La muntele Golgota, cu multele-mi păcate
De cîte ori eu fața în lacrimi o ridic
Și văd în duh cum, parcă, Isus cu rana-n palme
Îmi picură iertare cu sîngele-I preasfînt.

Și-n fața mea iubirea se-așterne drum de țară,
Dar înapoi trecutu-i prăpastie, abrupt…
Din cer Lumina lumii, ca soarele mai mare,
Îmi luminează calea să merg mai încrezut.

Să nu mai port în suflet speranța putrezită
La cumpăna de veacuri a anilor tîrzii,
Să nu mai am credința o pagină-nvechită
Pe rafturile vieții uitate și pustii.

Ci brațele iubirii mai larg deschise-n lături,
În numele Golgotei și-a Sîngelui ce-a curs,
Ca un drapel să fie ținute-n testamenturi
Spre gloria eternă a Domnului Isus.

Să nu mai fiu pe cîmpuri o trestie purtată
De vînturile aspre, de Nordu-ndepărtat,
Ci-o piatră scumpă, poate, pe fruntea Lui păstrată
Spre gloria-I divină, de-aceea m-a iertat!

Mihai Ghidora

Aradon.ro – Adi Hentea vede lumina! Prima operaţie realizată la Spitalul Universitar din Cleveland s-a încheiat cu succes.

agnus dei - english + romanian blog

adi-hentea- FOTO Aradon.ro FOTO Aradon.ro

A avut loc şi un incident îngrijorător pentru soţii Hentea, înaintea operaţiei. Unul dintre medici a fost cât pe ce să renunţe la operaţie. „Ne-a spus că el nu crede că o să reziste ochiul. Atunci a intervenit Erica, spunându-i să continue că, pe lângă priceperea lui, mulţi oameni susţin cu rugăciune operaţia asta. Replica medicului a fost: «Dacă credeţi, rugaţi-vă! Are nevoie de multă rugăciune.» Din păcate, aceste cuvinte l-au descurajat pe un alt medic, rezident, care a refuzat să mai intre în operaţie. Dar a venit altul în locul lui…” – rememorează Adina Hentea.

A fost dificil, a fost riscant, a fost emoționant, dar s-a încheiat cu bine. Asta e cel mai important, că operaţia lui Adi Hentea este reuşită din punct de vedere medical.

Intervenţia a fost efectuată University Hospital din Cleveland, Ohio, a durat aproximativ patru ore (deşi se prognozase maximum o oră jumătate)…

Vezi articolul original 343 de cuvinte mai mult

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când a fost singur, cei doisprezece… L-au întrebat… Marcu 4:10

El singur cu noi. Când Dumnezeu ne face să rămânem singuri cu El, folosindu-se pentru aceasta de suferinţe, dureri sau ispite, de deziluzii, boală sau sentimente înşelate, de o prietenie ruptă sau de o nouă prietenie – când ne face să ajungem cu totul singuri şi noi rămânem fără glas şi nu mai putem pune nici o întrebare, atunci El începe să ne explice lucrurile. Priveşte cum i-a pregătit Isus Cristos pe cei doisprezece.

Ucenicii, nu mulţimea de afară, erau încurcaţi, Îi puneau mereu întrebări şi EI le explica mereu lucrurile; dar ei nu le-au înţeles decât după ce au primit Duhul Sfânt (vezi Ioan 14:26).Dacă mergi înainte cu Dumnezeu, singurul lucru care-ţi este clar şi singurul lucru pe care Dumnezeu vrea să-l înţelegi clar este felul cum se ocupă El de sufletul tău. Întristările şî nedumeririle fratelui tău sunt absolut de neînţeles pentru tine. Noi credem că înţelegem prin ce trece fratele nostru, şi aceasta până când Dumnezeu aduce în viaţa noastră aceleaşi probleme. Există încă multă încăpăţânare şi ignoranţă pe care Duhul Sfânt trebuie să le descopere în fiecare din noi, şi aceasta se poate face numai atunci când suntem singuri cu Isus.

Suntem noi singuri cu El acum sau suntem preocupaţi de noţiuni mărunte cărora le dăm o mare importanţă, de tovărăşii zgomotoase în slujirea lui Dumnezeu, de idei exagerate în legătură cu trupul nostru? Isus nu ne poate explica nimic până când nu lăsăm la o parte toate întrebările gălăgioase din mintea noastră şi nu suntem singuri cu El.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS