O, Tată, cum e Slava Ta?
E-un foc preasfânt care-ar putea
Să ardă totu-n cale?
Și chiar de-ar fi un rug nestins
Eu tot doresc să fiu cuprins
De focul Slavei Tale…
A spus odată un proroc
Că-i fum și abur la un loc
Când Slava Se pogoară;
Că serafimii își ascund
În aripi fețele strigând
Doar „Sfânt!” și se-nfioară.
Sau poate Doamne, Slava Ta
E-un susur blând care nu vrea
Să rupă-o trestie frântă…
Dar chiar de-ar fi și foc, arzând
Și susur neștiut de blând,
Arată-mi Slava-Ți Sfântă…!