Vorbește-mi, Părinte!

“Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă.”  (1Samuel 3:9)

Stăruitor mă privește un gând
Și blând și duios îmi șoptește:
-Asculți tu al vieții Cuvânt?
-Dar…cine, dar cine-mi vorbește?
…Tăcere! Și gândul din nou
De suflet gingaș se anină.
Și pare c-a fost un ecou
Din ceruri, din zarea senină.

Și iarăși…mă prinde uimirea:
-Ah, Doamne! eu nu am cuvinte.
Tu îmi vorbești? Tu, Iubirea?
Vorbește-mi! Vorbește-mi, Părinte!
Și-n gând, și în sufletul meu,
Și-n zi, și în noaptea căruntă.
Vorbește-mi Preasfânt Dumnezeu,
Căci robul Tău, Doamne, ascultă!

Mai spune-mi de Jertfa sublimă,
De harul iertării divine,
De Tine, de Fiul, de Duhul,
De tot ce-ai făcut pentru mine;
De ceruri, de Raiul dorit,
De ceea ce Tu prețuiești
Și felul cum Tu m-ai iubit,
Și felul cum Tu mă iubești!

Vorbește-mi, te rog, cum vrei Tu,
Descopere-mi noile taine,
Cuvântul Tău, veșnic, să-mi fie
Și apă, și pâine, și haine!
Chiar dacă mustrarea mă doare
Și dacă în susurul blând
E raza de foc arzătoare,
Primesc și nuiaua, plângând!

În fața Ta, Sfinte Părinte,
Mă-nchin, și aștept să-mi vorbești,
Să-mi dai mângâierea iertării
Cu glasul  iubirii cerești!
Mărește-mi credința, te rog,
Să fiu și lumină și sare,
Să duc Vestea Bună-a iertării
În lumea ce plânge și moare!

Trimite-mi, te rog, și în vis,
Și-n rugă, și-n predici, sau cânt,
Lumina din Cerul frumos
Și duh înțelept, și cuvânt!
Să am candela vieții aprinsă
Și-n toate să fiu pregătit;
Când Tu îmi vorbești să ascult,
Să știu, să-nțeleg ce-ai vorbit!

Și, zilnic, prin viața curată
Să laud a Ta îndurare
Căci slujba în haina Dreptății
E cea mai frumoasă onoare!
Te rog, fii cu mine, oricând,
Smerit, să ascult, să fiu gata;
Prin Duhul, prin Sfântul Cuvânt,
Să spun tuturor: “Maranata!”*
Gelu Ciobanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s