Fierbe pământul, se-nspăimântă omenirea,
E plin de războaie, se-apropie răpirea.
Mulțimi de popoare se avântă spre moarte,
Aleargă mereu pe căile deșarte.
Tot cerul exlamă venirea-I măreață,
Curând sus pe nori îl vom vedea față-n față.
O spaimă enormă va fi pe pământ,
Când Vine Isus după Poporul Cel Sfânt.
Pregătește-ți tu haina, Biserică Sfântă,
Stai tare-n credință, te roagă și cântă.
Mai plânge o clipă, mai rabdă un ceas,
Căci Vine Isus, mai este un pas.
Tu stai și ascultă-I mereu glasul dulce,
Acelui ce vine și-n slavă te duce,
Nu da ascultare acelui viclean,
Nu da ascultare căci ăla-i satan.
Privește spre ceruri și fi bucuroasă,
Căci vine stăpânul, te duce acasă,
Te duce-n slavă, în raiul promis,
Te duce acasă, în Paradis.