Nădejdea mea e vie!

Dușman mi-e gândul, uneori,
În clipe ce le-aș vrea de pace
Și-mi vărs noianul de-ntrebări,
Ne-așteptând răspuns la toate.    2 TIMOTEI 2:23

Le văd cum le aduce vântul
Și năpustite cum izbesc,
Dar scutul nu mi-e ridicat
Și floarea toată-mi risipesc.

Sunt slab, ca păpădia-n vânt
Ce-și pleacă frageda-i tulpină,
Dar nu sunt rupt, ci doar căzut
Și-mi scot iar capul la lumină.

Întrezăresc prin umbrele-asmuțite
Că raza mea, e tot acolo
Și chiar de n-aș putea s-o văz’
O simt, o știu, căci îmi dă rouă.

E cineva care mă cheamă
Punându-mi un veșmânt curat,
Chiar de-ai putea să-mi furi tot gândul
Eu, sufletul nu ți l-aș da.           2 TIMOTEI 2:26

Odată ce-am găsit izvorul,
E nesecat în mintea mea
Și chiar de-ar fi să-i duc azi dorul
Cu tine nu m-aș alia.

Nădejdea mea, e doar la DOMNUL
Ce-a dovedit că mă iubește,
Iar sufletu-mi purtat de dor,
Doar după ‘al meu ISUS, tânjește.

Gigi Stanciu

Omul eliberat de Domnul

Dumnezeu e în control

“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6.14)

Păcatul va domni, dacă va putea; el nu va putea fi satisfăcut cu nici un loc mai pe jos de inima noastră. Ajungem uneori să ne temem ca nu cumva păcatul să ne robească în întregime din nou şi atunci strigăm către Domnul: “Nu lăsa nici o întinăciune să stăpânească peste mine”! Ce mângâietor este răspunsul Său: “Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră”. El ne va înconjura poate şi ne va răni, dar nu-şi va aşeza niciodată stăpânirea asupra noastră.

Dacă am fi sub lege, păcatul ar fi mai tare şi ne-ar ţine sub stăpânirea sa; căci aceasta este pedeapsa omului care păcătuieşte, el ajunge supus puterii păcatului. Dar dacă suntem uniţi cu Domnul Isus prin har, însăşi această unire ne dă siguranţa că nu putem să fim despărţiţi prin…

Vezi articolul original 99 de cuvinte mai mult