Ce-aș face Doamne, fără Tine?

De Tine Doamne am nevoie, în viața aceasta pas cu pas,
Cum trandafiru-așteaptă roua și-al dimineții scumpul ceas,
Cum pasărea așteaptă zorii, să cânte cântul său frumos
De Tine Doamne am nevoie, de Domnul meu Isus Cristos.

De Tine Doamne am nevoie, în orice clipă, zi de zi
Să mă-ntărești făcându-Ți voia, să Te-ntâlnesc când vei veni.
Și acolo sus pe norii Slavei, când Doamne Tu ne vei răpi
Și-ntr-o secundă, într-o clipită cu Tine toți ne vom uni,

Îți vom cânta cântări de slavă, cu laude și mulțumiri,
Slăvind în cor cu bucurie, cântând cu-ale cerului oștiri.
Te vom slăvi cu osanale, în largul cerului frumos,
Ce-aș face Doamne fără Tine, fără de Domnul meu Cristos?

De Tine Doamne am nevoie, de Tine Dumnezeul meu,
Când sunt slăbit și anevoie mă mișc, încet, lovit din greu,
Să mă ridici pe Stânca tare, în siguranță acolo sus,
De Tine Doamne am nevoie, de Tine Domnul meu Isus.

Și când în zbor mă urc mai sus, mai sus de nori, de curcubeu
Atunci, de Bunul meu Isus, nevoie am de Dumnezeu.
Să vin în fața Ta Stăpâne, în fața Tronului de Sus,
În veci de Tine am nevoie, de Tine, Scumpul meu Isus!

Raneta Alexandru

La timpul lui Dumnezeu

Dumnezeu e în control

“Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (Habacuc 2.3)

Binecuvântările lui Dumnezeu pot să întârzie, dar ele sunt sigure. În înţelepciunea Sa dumnezeiască, Domnul a hotărât un timp pentru arătarea puterii Sale; şi timpul Său este cel mai bun. Noi suntem grăbiţi; văzând unele binecuvântări revărsate asupra fraţilor noştri, dorinţa noastră se aprinde şi ne face să suspinăm; dar Domnul va împlini făgăduinţele Sale fără să lucreze mai devreme şi nici mai târziu decât la timpul hotărât.

Făgăduinţa lui Dumnezeu ne este arătată aici ca un lucru viu şi adevărat. Ea nu este niciodată o literă moartă, aşa cum am fi ispitiţi să ne temem, dacă ar trebui să aşteptăm mult timp împlinirea ei. Cuvântul viu vine de la Dumnezeul cel viu, şi dacă pentru împlinirea Lui ni se…

Vezi articolul original 74 de cuvinte mai mult

ÎNCOTRO TE VEZI ÎNDREPTÂNDU-TE? de George Alexander

agnus dei - english + romanian blog

Photo credit Sever Gheorghe Photo credit Sever Gheorghe

Nu este intenția mea să stau în calea progresului!
Şi, sigur, nici a celor 3 000 000 (trei milioane) de oameni care au semnat pentru revizuirea Constituției în sensul redefinirii Familiei – Familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie!

Căci, nu pentru a repurta neapărat vreo victorie, luptăm noi! Ci pentru a preveni un Dezastru…

Dacă, marionetele care paralizează țara, au trecut chiar la amenințarea oamenilor, am ajuns, în mod sigur, pe un drum periculos, acum…

De curând, am aflat, de la o tehnocrată, că nu avem, citez, “partide extremiste în parlament”, dar avem, touşi, “partide care promovează… într-un mod extremist, valorile tradiționale.” Sic! “Curat murdar”, vorba lui Nea Iancu!

Toți cei care susțin valorile tradiționale, toate partidele şi organizațiile care se opun „dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea”(?!), sunt rasişti, xenofobi, Doamne! Sunt nişte figuri lugubre, care promovează numai…

Vezi articolul original 332 de cuvinte mai mult

DIGI 24 – Aviz unanim în Senat pentru „familia tradiţională”

agnus dei - english + romanian blog

senatul-romaniei-digital-diplomacy-ro

Comisia juridică a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a iniţiativei cetăţeneşti privind modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie, modificarea legii fundamentale urmând a se face printr-un referendum naţional.

Membrii Comisiei juridice au adoptat raportul de admitere cu unanimitate de voturi. Reprezentanţii Asociaţiei ACCEPT au precizat în dezbaterile din Comisia juridică că în Codul Civil este prevăzută căsătoria ca fiind uniunea dintre bărbat şi femeie.

În avizul Consiliului Legialativ se menţionează că, pentru asigurarea unei reglementări complete, proiectul trebuie să cuprindă, într-un articol distinct, şi norma privind supunerea spre aprobare, prin referendum, a revizuirii Constituţiei. Preşedintele de şedinţă, Ovidiu Donţu, a afirmat în cadrul şedinţei că există mai multe decizii ale Consiliului European care nu împiedică adoptarea unei astfel de propunere de revizuire la nivel naţional. „Avem avizul Consiliului Legislativ, prin care se menţionează să se pot introduce…

Vezi articolul original 216 cuvinte mai mult

COMUNICAT OFICIAL AL ROMÂNILOR DIN STATELE UNITE – LIDERII SPIRITUALI ȘI COMUNITARI ÎN SPRIJINUL COALIȚIEI PENTRU FAMILIE

POPAS PENTRU SUFLET

MESAJUL ROMÂNILOR DIN AMERICA, CĂTRE FIECARE SENATOR ȘI DEPUTAT DIN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

(Mesajul poate fi preluat și publicat INTEGRAL)

Noi românii din SUA ne alăturăm Coaliţiei pentru Familie, o mişcare civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic şi neafiliată confesional, sprijinită de toate cultele creştine din România, și în numele celor 3 milioane de români care au semnat pentru revizuirea Constituţiei, solicităm instituţiilor statului român, Curţii Constituţionale, Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei să organizeze odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 referendumul pentru modificarea Constituţiei.

Noi românii din SUA avem privirea ațintită la fiecare parlamentar român și analizăm modul în care se poziționează față de acest subiect. În sensul acesta cerem și pe această cale ca Parlamentul României să ducă la îndeplinire cerința românilor  exprimată de Coaliția pentru Familie. Românii din diaspora solicităm cu fermitate fiecărui senator și deputat din România să răspundă cererii legitime pe care o au românii.

Vezi articolul original 153 de cuvinte mai mult