Lupta cu timpul

Toate trec. Aşa e mersul lumii.
Timpul se scurge încet, dar sigur.
Puţin câte puţin se transformă-n zile
Luni şi săptămâni şi ani,
Se dizolvă-n infinit.

Uneori aş vrea să sparg
Tiparul timpului în care mă scurg.
Să sparg cadranul, care nemilos,
Mi-arată că trec şi eu cu zilele şi anii
Şi nu le-oi mai trăi.

Dar uneori mă simt deasupra timpului
Şi nu mă tem de urmele lăsate
Căci eu mă-ndrept nu spre sfârşit !
Eu trăiesc pentru eternitate.

Acest gând măreţ transformă
Trista mea umblare-n bucurie,
Şovăiala mea în voioşie
Privesc spre ce va să vie,
Nu spre ce murit-a în trecut.

Mă lupt cu tine, căci mintea nu-mi dă pace
Mă lupt să te înving şi să nu cred
Că zi de zi eu pierd şi pier.
Dar eu câştig în inimă un Dumnezeu!
Mai mare, tot mai mare.

Timpul cu care mă lupt
Aprofundează tot ce a trecut
Astfel, nu e un cerc ce se roteşte
Ci viaţă, ce clipă de clipă izbucneşte
An de an se înnoieşte.

La sfârşit nu voi mai spune: „Am trecut”
Ci bucuros, dar ostenit: „Iat-am ajuns.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s