Intrând şi ieşind

“Vei fi binecuvântat Ia venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta.” (Deuteronom 28.6)

Binecuvântările legii nu sunt înlăturate pentru noi. Domnul Isus a întărit făgăduinţele când a purtat vina fărădelegilor noastre. Dacă eu păzesc cuvintele Stăpânului meu, pot să primesc îndurările legate de împlinirea lor. La întoarcere eu pot să intru aşadar în casa mea, fără să mă tem de veşti rele şi să mă duc la serviciul meu sau la treburile mele şi să le împlinesc cu grijă. Pot să intru în sfârşit în odăiţa mea ca să aud cuvintele bune ale Dumnezeului meu, şi nu mă tem să mă adâncesc în mine însumi ca să mă cercetez atent în cugetul meu. Şi este mult de lucru şi înăuntrul sufletului meu şi în afara lui. Oh, de-aş primi o binecuvântare de la Domnul Isus, care a făgăduit că va rămâne cu mine!

Tot aşa la plecare. Sfiala m-ar îndemna să rămân acasă şi să mă ţin departe de legătura cu lumea întinată. Dar eu trebuie să ies din casă pentru lucrările pe care le am de făcut; trebuie să ies ca să-i ajut pe fraţi şi să fiu de folos celor neîntorşi la Dumnezeu. Eu trebuie să fiu un apărător al credinţei şi un duşman hotărât al răului. Şi aceasta este o binecuvântare la plecare. Eu voi merge, Doamne, acolo unde mă vei duce Tu, ca să împlinesc la porunca Ta şi cu puterea Duhului Sfânt, lucrările pe care Tu mi ie vei da.

Doamne Isuse, vino cu mine şi fii oaspetele meu; apoi ieşi cu mine şi fă ca inima mea să ardă în mine, în timp ce Tu îmi vei vorbi pe drum.

Charles Spurgeon

Un gând despre &8222;Intrând şi ieşind&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s