Eliberare imediată

“Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile” (Naum 1.13)

Asirienii au putut să ţină sub apăsare, o vreme oarecare, poporul lui Dumnezeu, dar până la urmă puterea lor trebuia zdrobită. Tot astfel, unele inimi pot fi ţinute sub robia lui Satan şi chinuite cumplit sub stăpânirea lui. Dar Domnul le trimite această făgăduinţă: “Voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile”.

Fii atent! Domnul îţi făgăduieşte o izbăvire imediată, “Acum”, zice El, “voi sfărâma jugul de pe tine”. “Crede că vei fi izbăvit de îndată şi Domnul va face această lucrare chiar în clipa când ai crezut”. Dacă El a zis “acum”, nimeni n-are voie să zică “mai târziu”.

Această izbăvire dată este desăvârşită, căci jugul nu va fi doar înlăturat, ci sfărâmat; legăturile nu vor fi numai slăbite, ci rupte. Această desfăşurare a puterii cereşti ne asigură că vrăjmaşul nu va mai apărea. Jugul său e sfărâmat. Nu vom mai fi încovoiaţi până la pământ sub greutatea lui. “Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi,” Vino, Doamne Isuse, şi slobozeşte pe cei căzuţi în robie, după făgăduinţa Ta.

Charles Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s