Aşa cum e viaţa

“Dacă aveţi din belşug în voi aceste lucruri, ele nu vă vor lăsa nici leneşi, nici neroditori.” (2 Petru 1.8)

Dacă vrem să slujim Domnului printr-o viaţă rodnică, trebuie să avem unele lucruri sigure înăuntrul nostru; căci nimic nu poate ieşi afară din noi, dacă nu a fost mai întâi înăuntrul nostru. Trebuie să începem prin credinţă, care este baza tuturor virtuţilor, apoi să ne silim să unim cu ea fapta, cunoştinţa înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Toate aceste lucruri vor aduce în viaţa noastră ca roadă, o activitate folositoare; aceste lucruri sfinte trebuie să fie din belşug în noi, altfel vom fi sterpi. Fructul pomului trebuie să fie plin de suc, pentru a avea gust plăcut.

Am văzut oameni cu daruri duhovniceşti bogate, fără însă să fi făcut vreun bine real pentru pocăinţa sufletelor. După cercetări serioase, ne-am dat seama că le lipseau unele haruri absolut trebuitoare pentru a ajunge la acest rezultat. Pentru a fi cu adevărat folositori, harurile sunt mai presus ca darurile. Cum e omul, aşa şi lucrul său; pentru a face mai bine, el trebuie să fie mai bun. Să fie acest verset un îndemn pentru cei nerodnici, dar oricum şi pentru mine însumi.

Charles Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s