Da, sufletul nostru e nemuritor,
Precum Cel dintru care descinde,
Ca apa ce curge mereu din izvor,
Măcar că pe luciul ei undele mor,
Izvorul în el le cuprinde!
Ca floarea ce-şi dă minunatul balsam,
Purtat în petale de rouă,
Chiar dacă o clipă trăieşte pe ram,
Ea ţese adânc uimitor filigram
De viaţă, spre viaţa cea nouă!
Ca stelele ‘nalte ce trec liniştit
La primele raze de soare,
Noi nu le vedem, dar acolo-n zenit,
Ascunse în astrul ce le-a copleşit,
Plutesc în neant şi splendoare.
Sau ca un ecou ce aleargă hoinar
Şi care pe mulţi îi intrigă,
Că până să poată să spună mai clar
Ce are de spus, se trezeşte că iar
Se întoarce la Cel care-l strigă.
Aşa ne e viaţa aici pe pământ,
În trupul acesta vremelnic:
Ca unda pe apă, ca floarea în vânt,
Ca steaua în zori sau ca sunetul frânt,
Dar sufletu-n Domnul e veşnic!
Pastor Ionel Grosu, Phoenix, Arizona