Primim aşa cum dăm

“Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.” (Matei 5.7)

Este oare drept, că aceia care nu iartă să fie iertaţi şi aceia care nu dau nimic săracilor să fie ajutaţi în nevoile lor? Dumnezeu ne va măsura cu propria noastră măsură: aceia care au fost stăpâni asupritori sau creditori nemiloşi, vor vedea pe Domnul lucrând sever cu ei. “Vei fi o judecată fără milă, faţă, de aceia care n-au avut milă.”Să ne trezim de azi, dând şi iertând; să învăţăm să fim îndurători; să facem totul cu bunătate, dragoste şi milă; sa nu judecăm aspru purtarea oamenilor, căutând ceartă cu ei, să nu aşteptăm prea mult de la ei, ci să fim mulţumiţi cu ce ne pot sluji. Vrem să avem parte de milă, îndurare? Să fim şi noi miloşi. Pentru a avea parte de fericire, să împlinim condiţia. Nu este oare o datorie plăcută să fii bun? Nu găsim noi mai multă plăcere în bunătate decât în mânie, în lipsă de lărgime de inimă sau indignare? Ca să căpătăm îndurare este o binecuvântare şi răsplată. Numai harul putea face o astfel de făgăduinţă. Noi iertăm semenilor noştri numai o mică datorie, în timp ce Domnul ne iartă datoria tuturor păcatelor noastre.

Charles Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s