Rugăciune pentru familia Bodnariu

La moara lui Felix

DSC_0097b

Mă iartă, Doamne, că n-am plâns destul

Cu cei ce sfâșiați își plâng necazul,

Dar simt acum în piept, ca un recul,

Cum i se surpă lacrimii zăgazul.

Nu vreau să cred într-un venin norveg,

Căci îmi sunt frați întru umanitate,

Însă sistemul tot nu-l înțeleg,

Când seamănă tragism cu voluptate.

Tu dai din veac părinților copii,

Ca ei să curgă-n timp, prin odrăslire,

Nu piese-n inventar la agenții,

Oricât s-ar denumi de „ocrotire”.

În palma Ta curg, Doamne,- acum, fierbinți,

Prin negurile ce prevăd dezastre,

Lacrimi de prunci și lacrimi de părinți,

Și lacrima compasiunii noastre.

Sunt tată, Doamne, și acest contrast

M-a răvășit: tentacule în noapte,

Și pe alt plan e îngerașul cast

Mușcând din dragoste cu dinți de lapte.

Acest tablou mă doare-ngrozitor,

Și dacă-n mine a stârnit furtună,

Ce-o fi, Părinte,-n inimile lor

Când nu-i toată familia-mpreună.

Ce pot să fac eu, este să mă rog

Vezi articolul original 21 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s