Cum te îmbraci când mergi la biserică?- Nu mai există decență și nici rușine…

Biserica Penticostală Maranata Vulcan

Un pastor din Statele Unite ale Americii a luat atitudine impotriva acelor credinciosi care vin imbracati indecent la Biserica. El este deranjat de faptul ca membrii congregatiei sale vin sa se roage imbracati in tinute total neadecvate, sau chiar “vulgare”, dupa cum s-a exprimat predicatorul.
Pastorul DeBonville din Biserica Bunul Pastor din Massachusetts sustine ca, in ultimul timp, credinciosii nu mai au nici un respect in ceea ce priveste alegerea tinutei atunci cand vin la biserica.
Unii barbati vin imbracati in pantaloni scurti, slapi, tenisi si tricouri murdare, in timp ce femeile intra in biserica in tinuta de zi cu zi din gospodariile lor.
“Nimeni nu se imbraca in mod corespunzator pentru a merge la biserica. Nu puteti intra in casa lui Dumnezeu ca intr-o piata sau intr-un bar. Nu mai exista rusine si nici decenta”, a predicat pastorul. Cu toate acestea, multi credinciosi nu sunt de acord cu cerinta…

Vezi articolul original 118 cuvinte mai mult

Lazăr Gog povesteşte – Criza în care mi-am pierdut cunoştinţa şi am fost în altă lume, timp de 5 zile

Biserica Penticostală Maranata Vulcan

Screen Shot 2014-05-12 at 9.13.39 AMAs dori sa va dau un exemplu. In anul 2010, stiu ca v-ati rugat pentru mine, v-ati rugat pentru casa mea, Am trecut prin mai multe crize. Una din ele a fost de sanatate. O criza in care mi-am pierdut cunostinta si am fost in alta lume, timp de 5 zile.

Inainte, insa, de aceasta criza, bunul meu prieten si coleg de slujba, pastorul Dorin Druhora, s-a rugat pentru mine si pentru casa mea, intr-un grup de frati si surori, undeva dupa miezul noptii. A tinut un studiu biblic si apoi a zis: “As vrea sa ne rugam pentru un prieten scump.” N-a spus unde locuieste, cum il cheama, ce este, cine este.

S-au rugat si a venit cuvant din partea Domnului, pentru ca noi suntem o biserica si credinciosi care credem ca Dumnezeu vorbeste si astazi. Si vorbeste. Nu ne inchinam la un dumnezeu care-l dor dintii si e…

Vezi articolul original 690 de cuvinte mai mult

Rugăciune pentru casa mea…

Doamne, Tatăl meu din ceruri
Astăzi vin în Faţa ta
Spre a-Ţi cere îndurare
Pentru toţi din casa mea!

Ştiu că în umblarea noastră
Faţa iar Ţi-am întristat
Când, atinşi de goana lumii
Am cârtit şi n-am vegheat!

Ştiu că poate prea puţin
Te-am chemat în părtăşie…
Că prea rar deschis-am Cartea
Ce-I izvor de apă vie!

Doamne, azi cu umilinţă
Ţi-i aduc pe nume Tată…
Mai priveşte către noi
Ne atinge şi ne iartă…

Te rog lasă peste noi
Harul Tău prin Duhul Sfânt
Şi ne dă putere tată
În umblarea pe pământ!

Pune-n piepturile noastre
Inimi pline de iubire
Să fim toţi altare vii
Până la a Ta venire!

Doamne, Tatăl meu din ceruri
Astăzi vin în Faţa Ta
Spre a-Ţi cere îndurare
Pentru toţi din casa mea!!!

Maria Luca

Să nu-ţi dispreţuieşti tinereţea

“Eu am răspuns: “Ah! doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil”. Dar Domnul mi-a zis: “Nu zice: “Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci”.” (Ieremia 1.6-7)

Ieremia era tânăr şi se înfricoşa, fireşte, în faţa marii însărcinări ce-i dădea Domnul; dar Acela care-l trimetea, nu-i lua în seamă scuza: “Nu sunt decât un copil”. El trebuia să nu se uite la ceea ce era în el însuşi, în faţa faptului că era ales să vorbească din partea lui Dumnezeu. El nu avea nici să-şi compună, nici să-şi inventeze vorbirea; nu avea decât să vorbească aşa cum îi comanda Dumnezeu şi pentru această însărcinare trebuia să primească o putere specială.

Nu este oare la fel pentru orice tânăr creştin, pe care Dumnezeul îl cheamă în slujba Sa? Dumnezeu ştie că tu eşti tânăr, că experienţa şi cunoştinţa ta sunt slabe; dar, dacă El te alege pentru a te trimete, ia seama să nu dai înapoi. Dacă ai fi bătrân ca Metusalem, la ce ţi-ar folosi anii? Şi daca ai fi înţelept ca Solomon, tot degeaba ar fi. Tu, lasă-te călăuzit numai de Domnul; aşa îţi vei arăta înţelepciunea şi priceperea.

Charles Spurgeon

Jack, copilul care NU a vrut să moară. Povestea tinerei care a făcut avort, dar pruncul i-a supraviețuit miraculos

agnus dei - english + romanian blog

Dumnezeu este autorul vietii!

baby abortion activenews.ro
 Presa  britanică aduce în atenție povestea lui Jack, nou născutul care a sfidat un act criminal precum avortul, și s-a născut sănătos.
Jack are acum patru săptămâni, iar mama sa, tânăra Vicky Harper, în vârstă de 24 de ani, din localitatea scoțiană Caithness, știe, când îl ține în brațe, ce miracol s-a produs. Și că beblușul este darul cel mai mare pe care i-l putea face viața.
Vicky, mamă a doi copii, Ross, de 2 ani și Leyla, de cinci ani, a rămas însărcinată anul trecut. S-a temut însă că nu-l va putea crește și pe al treilea, așa că a decis să recurgă la avort. La nouă săptămâni de la avort, Vicky a ajuns din nou la spital, unde, la o ecografie, a descoperit miracolul: copilul pe care a dorit să-l omoare era încă acolo. „Am știut mereu că e acolo, dar când am vazut ecografia…

Vezi articolul original 90 de cuvinte mai mult