Întoarce-te de pe calea alunecoasă

“Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, daca te vei întoarce la Cel Atotputernic.” (Iov 22.23)

Spunând aceste cuvinte, Elifaz exprima un mare adevăr. Suflete, ai fost tu doborât de păcat, aşa încât să nu mai fii decât o epavă? Mâna lui Dumnezeu te apasă atât de tare, încât să fi ajuns sărac şi mintea ta să fi ajuns o ruină? Nebunia ta te-a adus în această stare? În acest caz, primul lucru ce trebuie să-l faci este să te întorci la Dumnezeu; fă aceasta cu o pocăinţă sinceră şi o credinţă adevărată. Aceasta este datoria ta, pentru că ai întors spatele Aceluia căruia zici că-I slujeşti; aşa îţi arăţi priceperea, deoarece nu poţi lupta cu Dumnezeu şi să propăşeşti. Fă acest pas, imediat, căci atât cât te-a costat răzvrătirea, împotrivirea, nu e nimic faţă de ce vei avea de suferit, deoarece El este Cel Atotputernic care pedepseşte orice nesupunere.

Priveşte bine ce făgăduinţă te aşteaptă: “Vei fi aşezat iarăşi ta locul tău”. Nimeni altul, ci doar Dumnezeu e în stare să ridice iar stâlpii răsturnaţi ale fiinţei tale morale, şi să repare zidurile care se clatină. El e gata s-o facă, dacă te-ntorci la El. Nu întârzia! Mintea ta deja zdruncinată, ar putea să se rătăcească de tot, dacă stărui în împotrivire; în timp ce o mărturisire sinceră, te va uşura şi o credinţă smerită te va mângâia.

Charles Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s