Zi: 20 ianuarie 2016
AM PĂRĂSIT NORVEGIA
Ne bucuram de lucrarea care o faceti cu privire la situatia din Norvegia. Suntem o familie care a parasit Norvegia din aceasta cauza. Cunosc multe familii din zona Møre si Romsdal care au iesit cu copii din Norvegia. Vreau sa mentionez ca poporul norvegian nu stie nimic despre situatia aceasta. Totul e inchis TV si radio. Multumim DOMNULUI ca ne-a izbavit. Multe binecuvantari ! S.L
S-a aflat ce a discutat Bodnariu cu autorităţile din Norvegia. Detalii importante

Miercurea trecută, Marius și Ruth Bodnariu s-au întâlnit cu reprezentanții autorităților norvegiene, iar în urma discuţiilor au apărut la suprafaţă detalii extrem de importante pentru cazul ce a stârnit numeroase reacţii.
Vezi articolul original 229 de cuvinte mai mult
Barnevernet este o afacere extrem de urâtă!
Rugăciune

De n-ai fi fost de partea mea iubitul meu Isus,
De nu m-ai fi ținut la piept știu c-aș fi fost răpus..
De-atâtea ori a vrut cel rau sa-nghita fiinta mea
Și tot inca de-atâtea ori m-ai luat în mâna Ta!
Chiar când simțeam ca-s parasit si voi cadea zdrobit
O mână care n-o vedeam de rele m-a păzit.
Și mi-ai vorbit apoi din cer:fiu drag,nu te-am lăsat
Nu am ingaduit mai mult și-n brațe te-am luat
Un plan mârșav al celui rau te-ar pune la pamânt
De n-ai lucra cum eu am spus prin sfântul Meu Cuvânt!
Așa e Domnul meu iubit,tu totul știi și vezi
Tu zi și noapte,ne-ncetat,asupra mea veghezi
Asupra mea și-a celor dragi îngeri de gardă ai pus
Și o protectie a Sângelui ce pe Golgot-a curs!
Acum mai mult ca niciodat mi-arăți cât mă iubești
Mi-arăți și planul celui rau, vad cum ma ocrotesti
Din mâna Ta privesc in jos si vad prapastia
Și realizez ce mult depind acum de mila Ta.
O Domnul meu…de m-ai lăsa,te-as mai putea slăvi?
Nu,nicidecum,căci trupul meu fara suflare ar fi!
De aceea vin in fața Ta și-Ți cer Isus iubit
Ca înc-odată sa ma ierți de tot ce Ți-am greșit
Mă spală-n Sângele vărsat pe cruce la Calvar
Pe mine,pe cei dragi ai mei,fiii salvați prin Har
Și casa mea pune-o Isus la adăpostul Tău
Sub adăpostul Sângelui,departe de orice rău!
Și lasa îngerii din cer să-mi fie ca un scut
Ca și o gardă-nconjurând cetatea mea de lut
Să nu ma lași Isus iubit..,să nu mă lași nicicând
Ci ține-mă neîncetat în brațul Tău cel sfânt!
Cu toți cei dragi din casa mea as vrea sa fiu pazit
Stând sub pecetea Sângelui pe crucea grea jertfit!
Să nu mă lași vreodat’ Isus sa mă indepartez
Sa ies de sub pecetea Ta ,sa nu Te mai urmez
Căci bine stiu ca de-as pleca,sigur aș fi pierdut
Și aș rămâne pentru veci jos printre stânci cazut…
De aceea legamântul meu cu Tine-l rennoiesc
Vreau să trăiesc ca fiu al Tau,ce spui Tu să-mplinesc
Și până vine marea zi când sus mă vei lua
Mă ține cu cei dragi ai mei Isuse-n Mâna Ta!
Amin.
Emanuel Hasan
Biruitorul

“Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 2.7)
Cine este acela care dă dosul în ziua bătăliei sau refuză să meargă la războiul sfânt? Pentru a împărăţi, trebuie să lupţi şi să urmăreşti lupta până ce vrăjmaşul va fi biruit. Fără luptă, făgăduinţa nu este pentru noi, pentru că ea este pentru ”cel care va birui”. Trebuie să-i biruim pe prorocii mincinoşi care au venit (sunt) în lume şi toate relele care însoţesc învăţătura lor: să biruim mişelia inimii noastre şi tendinţa de a părăsi dragostea noastră dintâi. Să citim tot ceea ce Duhul scrie Bisericii din Efes.
Dacă prin har ne este dată biruinţa, aşa cum se va întâmpla hotărât dacă călcăm pe urmele Căpeteniei noastre biruitoare, apoi vom putea fi primiţi chiar în mijlocul raiului lui Dumnezeu şi ni se va permite să trecem de heruvimii cu sabia lor învăpăiată şi să ajungem la pomul păzit din care, dacă mănâncă cineva, va trăi în veac. Astfel vom scăpa de a doua moarte care este plata păcatului, şi vom căpăta viaţa veşnică, care este pecetea nevinovăţiei şi încununării acelor principii nemuritoare ale sfinţeniei lui Dumnezeu, întăreşte-te, dar, inima mea şi îmbărbătează-te! A fugi de luptă înseamnă a renunţa la bucuriile celui mai bun şi nou Eden. A lupta până la biruinţă, înseamnă a merge cu Dumnezeu până în Paradis.
Iosif Țon – Despre situația familiei Bodnariu!
Mulțumim fratelui Țon pentru articolul trimis, privitor la familia lui Marius și Ruth Bodnariu.
Din ceea ce scrie fratele Țon, putem înțelege mai bine, cum s-a ajuns până aici.
Dar citiți mai jos poziția fratelui Țon cu privire la acest caz.
Mike Olari
Norvegia, copiii luaţi de la părinţi si protestantismul
Modul în care se iau copiii de la părinţi în Norvegia îngrozeşte tot mai multă lume şi cere o explicaţie. Norvegia este o ţară europeană civilizată, cu o cultură avansată şi cunoscută, alături de Danemarca şi de Suedia, ca o societate proverbial de corectă şi de cinstită. În ultima vreme, însă, Norvegia surprinde prin atitudinea inumană faţă de anumiţi părinţi cărora li se confiscă copiii pe motive triviale. Cum se explică sociologic fenomenul acesta?
În „Revista 22” , Horaţiu Pepine oferă următoarea explicaţie:
“Nu putem explica modul de acțiune al agenției norvegiene (despre care există numeroase mărturii) decât ca…
Vezi articolul original 2.685 de cuvinte mai mult
Jurnalism de doi bani – Ionuț Voloșen
Am rămas surprins zilele acestea, când am văzut peste tot în media românească jurnaliști care mai de care sărind în apărarea instituției norvegiene de protecție a copilului, cunoscută sub numele de Barnevernet, și ponegrind atât familia Bodnariu cât și pe cei care au ieșit în stradă în semn de solidaritate. Au dat cu pumnul în masă zicând că Norvegia este țara civilizată, că aia respectă litera legii și dacă ai călcat pe bec ești executat imediat, nu ca la noi în România unde se aplică legea după cum bate vântul. Au ponegrit pe cei care s-au sinchisit să iasă în stradă învinuindu-i ba că sunt sectanți, ba că au prea puțini cerebeli si prin urmare sunt incapabili să înțeleagă cum funcționează un stat de drept exemplar, ba că sunt părinți sălbatici care nu știu alt mod de educare decât cu bâtă. Nu aș fi zis nimic dacă acești domni jurnaliști…
Vezi articolul original 2.290 de cuvinte mai mult