Se duc zilele…

Se duc zilele și altele vin
C-așa prevede decretul divin
Zile ploioase sau zile cu soare,
Îmbrăcate-n nevoi sau splendoare
Toate ne-aduc întâmplări, episoade
Apoi se formează în luni și-n decade
Secole-apar, apoi, și milenii
Și-nscrise-n arhivă le țin cetățenii
Iar, apoi, infinitul le-atrage pe toate
Semn că la număr nu-s limitate.
Dar ce-nvățătură primim de la ele?
Ce ne dezvăluie-n clipele grele?
Ne spun s-acceptăm legea divină
Că Mirele-i gata, oricând, ca să vină
Ne spun că viața nu stă pe loc,
Că nu-i îmbrăcată în strai de noroc,
Că e un Stăpân peste timp, peste vreme
Care poate răspunde la orice probleme.
Necazuri au fost și iar o să vină
Dar nu pot învinge eterna Lumină.
Ce-a fost va mai fi – zice Scriptura
Că-n toate ea stabilește măsura.
Au fost încercări și iar o să fie
Dar n-o s-apelăm la zeu sau la glie
Și n-o să mergem la ape stătute
Și nici la cei ce vor să-mprumute
Speranțe ce mor după câteva zile
Și vindecări învăluite-n pastille
Ci mergem la ape din sfinte izvoare
Ce pot vindeca tot ce ne doare.
Zilele vin, zilele zboară
Dar ce rămâne e o comoară
Păstrată-n lăuntrul predat, totalmente
C-așa învingem furtuni și torente
Ce rămâne e-acea-ncredințare
Că putem depăși situații precare.
O zi e cu nori, iar alta-i senină
În viață e noapte și este lumină
Vin și adieri dar și uragane,
Vin și aliați și armate dușmane
Și ciclul acesta atât de précis
Ne-aduce aminte că tot ce e scris
Despre infern, paradis și pământ
A fost inspirat prin Duhul cel Sfânt,
C-al nostru ”Acasă” nu e în vale
Ci-n Plaiul cu neofilite petale.

*********
Se duc zilele și altele vin
Să-mbrace-n odihnă eternul destin.

George Cornici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s