Azi celebrăm Evenimentul

Azi celebrăm Evenimentul
Când pe planetă a sosit
Acel ce-avea medicamentul
Ce poate transforma prezentul
A fost Mesia, Fiu iubit
C-a-nvins robia, falimentul.

Și astăzi mii de mulțumiri
‘Nălțăm din ființele predate
Că a venit din străluciri
S-aducă har și fericiri
Să spună că-n eternitate
N-or fi dureri, nici despărțiri.

Sărbătorind un Prunc născut
Nu într-o cameră-ncălzită
Știm că un plan s-a conceput
Din veșnicii, de la-nceput
Să fie lumea dezrobită
S-avem și adăpost, și scut.

În iesle când L-au așezat
Parcă era din alte sfere
Deși în scutece-nfășat
Avea o față de-mpărat
Și-un scâncet ca o adiere
Care pe toți i-a-nviorat.

Nu e poveste, nici mister
De-un Salvator era nevoie
Care-a adus cu El din Cer
Convingeri sfinte, caracter
Și-un crez ce nu se încovoaie
Când forțele, deodată, pier.

Nespus de mult Îl prețuim
În toate zilele vieții
Că n-a vrut să ne prăbușim
Ci spre Cetate să pășim,
Spre piscul ‘nalt al frumuseții
Unde doar desfătări găsim.

În taina nașterii vedem
O dragoste nepieritoare
A spus cu glas duios:„Vă chem
Căci împreună o s-avem
Acces la feerica splendoare,
Din Apa Vie o să bem.”

Vrând Betleem să fie-n noi
E o ofrandă ce-o primește
Și-atunci rostește: ”Sunt cu voi
Contați pe Mine în nevoi
Eu vă tratez dumnezeiește
Și prin lumină și prin ploi.”

Ecoul corului de sus
Simțim că-n inimă pătrunde
Și ne gândim la ce ne-a spus,
La traiul fără de apus
Și-L proslăvim oricând, oriunde
Că de la har nu ne-a exclus.

Ne copleșește-un sfânt fior
Știindu-I gestul și candoarea,
Știind c-al nostru Salvator
A fost străin și călător
Să câșigăm descătușarea
Și să trudim pe-al Lui Ogor.

Ne-am atașat, plenar, de El
(De Prunc, de Împărat, de Mire)
Că a venit în Israel
Să-L reprezinte pe Acel
Ce-a pregătit o moștenire
La cel mai ridicat nivel.

Azi celebrăm o întrupare
(Și-i unica în Univers)
Avem răspuns la întrebare:
El ne-a făcut o cercetare
Și-L vom cinsti prin cânt și vers
Și azi și-n viața viitoare.

George Cornici

Întristări, dar nu oase rupte

“Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.” (Psalmul 34.20)

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare mâhnire: “Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate”. Se poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar “nici un os nu i se va sfărâma”.

Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l sprijinească în toate momentele sale grele. Până acum, ca şi de acum înainte, recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări. Ele nu m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea. Dimpotrivă, departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere. Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă statornicie decât aveam înainte de a veni încercările. Chiar bucuria mea, n-a fost distrusă. Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.

Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

Charles Spurgeon