Te-ai coborât la noi din Slavă…

Te-ai coborât la noi din Slavă
Și-ai îmbrăcat strai omenesc
Privirea Ta a fost suavă
Și-azi milioane Te cinstesc.

Ai părăsit astrale glorii
La colbul Terrei ca să vii
Să dai avânt, să dai victorii
S-aduci viață celor vii.

N-ai exprimat vreo ezitare,
De nimeni nu ai fost forțat,
Venit-ai din încredițare
La neamul cel întemnițat.

Știai ce Te așteaptă-n vale,
Ce suferințe Îți vor da,
Că, mulți, în loc de osanale
Cu spini te vor încorona.

N-ai vrut castele, nici palate
Ci-un spațiu mic, sărăcăcios
A fost a Ta maternitate
O, Prunc cu numele Hristos!

Nu ai venit să faci reclamă
Ci să-mplinești divinul plan,
Să ‘nalți pe cei trântiți de dramă,
Să poat-ajunge la Liman.

Găsit-ai multă frământare,
Noian de fapte fără rost
Era nevoie de schimbare
Și de puternic adăpost.

N-a fost mai sfântă misiune
Și nici n-a fost un scop mai ‘nalt
Căci îndemnai cu pasiune:
”Mergeți spre malul celălalt!”

Sădit-ai dor de veșnicie
În cei ce ușa au deschis
I-ai învățat ce-i vrednicie,
Le-ai dat exact ce le-ai promis.

Te-ai coborât s-aduci speranța
Ce poate-nvinge-n încercări
Să poată să-și arunce zdreanța
Acei ce vor descătușări.

În Tine au găsit drumeții
Un sprijin tare în furtuni
Pătruns-au taina frumuseții
Și s-au desprins de uscăciuni.

I-ai ajutat să-nvingă starea
Cu legături în bezna grea,
Să înțeleagă întruparea
Și ființa-ntreagă să Ți-o dea.

E mult de-atunci; și totuși harul
Ne însoțește și pe noi
Să mergem veseli spre Hotarul
Unde-s primiți sfinții eroi.

Că Te-ai născut și-n viața noastră
E darul cel mai minunat
Și astăzi vorba Ta măiastră
Ne-a cucerit, ne-a-nseninat.

George Cornici

Dumnezeu este aliatul nostru

“Dar, dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.” (Exod 23.22)

Domnul Cristos trebuie să fie recunoscut ca Domn şi ascultat în mijlocul poporului Său. El este locţiitorul lui Dumnezeu şi vorbeşte în Numele Tatălui, şi noi trebuie să ascultăm în totul şi îndată toate poruncile Sale. Dacă nu îndeplinim această rânduială, pierdem făgăduinţa.

Ce binecuvântare nespus de mare se găseşte într-o ascultare deplină! Dumnezeu face cu poporul Său un legământ de luptă şi de apărare. El îi binecuvântează pe aceia care ne binecuvântează pe noi şi blestemă pe acei care ne blestemă pe noi. Dumnezeu este cu toată inima şi cu tot sufletul cu ai Săi; El este prieten cu ei în toate împrejurările prin care trec ei. Ce ocrotire presupune această făgăduinţă! Noi nu trebuie să ne ocupăm de vrăjmaşii noştri, fiindcă ştim că, dacă ei ni se împotrivesc, ei devin vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ia asupra Lui apărarea noastră, noi n-avem decât să îi lăsăm în seama Lui pe vrăjmaşii noştri.

Atâta timp cât sunt în joc interesele noastre personale, nu vom avea vrăjmaşi; dar de îndată ce sunt ameninţate adevărul şi dreptatea, noi luăm armele şi pornim la luptă. În acest război sfânt, noi suntem aliaţii Dumnezeului celui veşnic şi, dacă noi ascultăm în totul de Domnul nostru Isus, El îşi va desfăşura puterea Sa spre binele nostru. Aşadar să nu ne temem de oameni.

Charles Spurgeon