Privesc cu dor din depărtări

Privesc cu dor din depărtări,
Spre leagănul copilăriei mele,
În suflet, mă cuprind fiori,
Am amintiri ca nişte flori,
Anii trecuţi nu pot să spele,
Atâtea sfinte bucurii.

Ce plai frumos şi ce câmpii,
Un loc de basm, un timp de vis,
Când alergam cu mulţi copii,
Eram frumoşi , eram zglobii,
Parcă trăiam în paradis,
Era doar joc şi armonii.

Vara din zori cutreieram,
Desculţi pe uliţa din sat,
Şi nici o grijă nu aveam,
N-avem mobil, dar ne jucam,
Nu era nimeni supărat,
Şi la nevoie ne-ajutam.

Iarna mergeam la săniuş,
Când cădeau fulgi mari şi frumoşi,
Pe gheaţă făceam derdeluş,
Cu noi venea chiar şi Lăbuş,
Vai cât eram de bucuroşi,
Prin neauă ne făceam culcuş.

Noi n-am crescut cu hamburger,
Ci doar cu pâine şi untură,
Şi două haine-n şifonier,
Una de cald alta de ger,
Iar când uitam dreapta măsură,
Nuiaua, ne-ndrepta spre cer.

Ne adunam vecinii toţi,
La bucurii şi la necaz,
Şi între noi nu erau hoţi,
Nici ziduri, nici înalte porţi,
Aveam cuvânt, aveam obraz,
Ştiam hotarul fără hărţi.

Vara mergeam şi la prăşit,
Cei drept că mai mult murmurând,
Cu drag mergeam la pescuit,
Acolo cred aş fi dormit,
De nu eram setos, flămând,
De multe ori şi obosit.

N-am avut tot ce ne-am dorit,
Dar am avut părinţi cuminţi,
Muncind din greu ei s-au jertfit,
Ne-au îngrijit şi ne-au iubit,
Au vrut să fim noi fericiţi,
Crescuţi cu somnul liniştit.

În zile mari de sărbătoare,
Ne cuprindea fiorul lor,
Le aşteptam cu nerăbdare,
Cu haine noi şi cu mâncare,
Nu prea ştiam de Salvator,
Dar bucuria era mare.

Îmi amintesc cu drag de toţi,
Şi toate câte le-am trăit,
Regret doar zile, stări şi nopţi,
Când am bătut la rele porţi,
Condus de pofte, ispitit,
La jug cu oameni „morţi”.

Privesc în urmă cu uimire,
Cum şi în vremi de neştiinţă,
Pe când umblam condus de fire,
Căutând în patimi împlinire,
A făcut Domnul cu putinţă,
Să fiu călăuzit spre pocăinţă.

De multe ori fără să ştiu,
Am mers pe căile deşarte,
Am fost risipitorul fiu,
Rătăcitor într-un pustiu,
Dar Domnul m-a scăpat de moarte.
Azi, sunt salvat! Sunt viu!.

Anii-au trecut parcă în zbor,
Tot ce-a fost ieri pare un vis,
Iar eu nostalgic călător,
Sunt tot mai mult cuprins de-un dor,
Ce-i greu a fi descris,
Şi-l port spre viitor.

Mi-e dor de prieteni din pruncie,
De pâinea coaptă în cuptor,
Săraca mea copilărie,
Mi-ai dat atâta bucurie,
Aripi să pot să zbor,
Scântei spre veşnicie.

de Teodor Groza

De la ascultare la binecuvântare

“Dar din ziua aceea, îmi voi da binecuvântarea Mea.” (Hagai 2.19)

Lucrurile viitoare ne sunt ascunse; avem totuşi în această făgăduinţă scrisă mai sus, o oglindă care ne dă putinţă să privim încă de acum anii vieţii noastre, înainte de a fi. Să luăm seama la împrejurarea la care se referă această făgăduinţă. Recoltele se împuţinaseră, atinse de neghină şi de grindină, din cauza păcatelor poporului. Dar Domnul îi vede acum pe acei pe care i-a pedepsit astfel, că au început să asculte de Cuvântul Său şi să construiască din nou templul şi El se îndreaptă spre ei şi le spune: “Uitaţi-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, înainte ca să se fi pus temelia templului… dar din ziua aceea îmi voi da binecuvântarea Mea”. Dacă şi noi am trăit în vreun păcat şi dacă Duhul Sfânt ne îndeamnă să renunţăm la păcat, să facem îndată acest lucru; numai aşa vom putea să ne bizuim pe binecuvântarea lui Dumnezeu. Aprobarea Sa, Duhul Său şi o descoperire mai adâncă a Cuvântului Său, vor fi roada acestei binecuvântări. Credincioşia noastră va fi poate pricina unei împotriviri şi mai mari din partea oamenilor, dar noi vom intra într-o legătură şi mai strânsă cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care ne va face să vedem şi mai lămurit primirea noastră în El.

Doamne, eu sunt hotărât să fiu de aici înainte mai sincer cu Tine, mai conştiincios în ce priveşte ascultarea de învăţăturile Tale şi Te rog în Numele Domnului Isus ca viaţa mea să fie binecuvântată din ce în ce mai mult.

Charles Spurgeon

Cerere de rugaciune pentru o familie distrusa

agnus dei - english + romanian blog

Marius si Ruth Bodnariu

Un APEL la RUGACIUNE pentru Bodnariu Marian Constantin  (Marius cetatan roman, casatorit cu Ruth, cetatean norvegian, o familie credincioasa, deosebita cu 5 copii Eliana , Naomi, Matei, Ioan si Ezechiel. Cel mai mic are numai 3 luni, s-au stabilitt in Norvegia aproximativ acum 10 ani. Marian si Ruth au fost membri in Biserica Penticostala Filadelfia Bucuresti. Luni, 16 noiembrie, protectia copilului au luat pe cele 2 fete de la scoala fara stirea parintilor. Apoi insotiti de politie au venit acasa si cu forta au luat su pe cei doi baieti lasind-o pe mama devastata, dar cu cel mic de 3 luni .

Marius era la servici si cind a venit acasa a incercat sa vada ce s-a intimplat, au mers la politie si la protectia copilului, pentru ca Ruth, mama copiilor plingea si era devastata. Ieri, 17 noiembrie, deci a doua zi, cei de la protectia copilului au venit cu 4…

Vezi articolul original 1.477 de cuvinte mai mult