O,sfant Olar ce esti in ceruri…

De-atatea ori simt incercarea
Cum bate iar la usa mea
Nu vreau sa ii deschid eu usa
Dar vrea sa mi-o deschida ea.
Si intra…se-ncalzeste zarea
Cuptorului de nedorit
Si-ncepe iarasi modelarea
Vasului meu plapand,sfrijit..
*
-Tu esti Olarul,eu sunt lutul
Fragila arta-n mana Ta
Cand in cuptor ma aflu,doare
Si doare modelarea mea..
Eu stiu ca-n orice incercare
Tu vrei sa vezi:mai te iubesc?
Sau vreau doar lucruri pieritoare
In loc de raiul Tau ceresc?
O,Dumnezeul meu cel mare
Ce m-ai chemat din necuprins
Acel ce-n nari mi-ai pus suflare
Tu ma cunosti si totul stii..
Tu stii cat pot rabda cuptorul
Si setea ce ma arde greu
Tu vezi si flacara-ncercarii
Peste fragilul vas al meu.
Tu esti mai mare decat toate
De incercari si de dureri
Tu schimbi durerea-n bucurie
Si intristarea-n mangaieri.
Departe sa raman de Tine
Eu n-as putea si as muri..
Tu esti Viata ce-mi da viata
Si aici si sus in vesnicii!
O,sfant Olar ce esti in ceruri
Atat de slab sunt si stingher
Iar vasul meu inca-i aicea
Dar inima mi-e sus in cer!
Satul de chinuri si cuptoare
Spre Tine zboara gandul meu
Si aripi se deschid in soare
Sa zboare catre cerul Tau
Ca bietul suflet ce-ndurat-a
Atatea-amare framantari
Sa isi gaseasca-n ceruri pacea
In nesfarsite mangaieri.
O,sfant Olar ce esti in ceruri
Tu inca pe pamant ma tii
Dar dorul meu e in Inalturi
Vreau sus la Tine-n vesnicii
Sa uit dogoarea cea grozava
Ce am simtit-o in cuptor
Sa uit de viata mea pribeaga
Intrand pe poarta din splendori;
Sa-mi spui tinandu-ma in brate
Ca tot ce-a fost a luat sfarsit
Si ca va-ncepe bucuria
De nesfarsit..De nesfarsit..
Si sa-mi mai spui ca bietul suflet
Din vasul care-ai modelat
Va mosteni Cununa Slavei
Ce nicicand nu a meritat.Amin

Cu lacrimi in ochi,tanjind de dor dupa Marele Olar si sub incontestabila inspiratie a Duhului Sfant am scris aceasta poezie,transportat intr-o atmosfera straina de Pamant…Slava Tie,Domnul meu si Dumnezeul meu,Marele meu Olar!

Emanuel Hasan

Dumnezeu niciodată nu te părăseşte

“Căci Domnul nu îşi lasă poporul Său, şi nu-şi părăseşte moştenirea.” (Psalmul 94.14)

Nu, El nu va îndepărta pe nici unul dintre ei. Oamenii se resping; Domnul însă niciodată nu face acest lucru, căci alegerea Lui nu se schimbă şi dragostea Lui este veşnică. Nu se va găsi nici un singur suflet pe care Dumnezeu să-l fi părăsit după ce i S-a descoperit ca să fie mântuit.

Acest mare adevăr este spus în psalmul 94 ca să întărească inimile întristate. Domnul îi pedepseşte pe ai Săi, dar nu-i părăseşte. Urmarea acestei duble lucrări a Cuvântului şi a pedepsei este spre învăţătura noastră. Şi roada acestei învăţături este potolirea duhului şi o înţelepciune lăuntrică care duc la o odihnă liniştită în Domnul. Cei necredincioşi sunt lăsaţi în voia lor până ce, cad în groapa pe care au săpat-o, în timp ce cei credincioşi sunt aşezaţi într-o şcoală al cărei ţel este să-i pregătească pentru viitorul plin de slavă care-i aşteaptă. Judecata îi va atinge mai târziu pe cei răzvrătiţi şi va desăvârşi lucrarea dreptăţii lui Dumnezeu, răzbunându-i în acelaşi timp pe oamenii cinstiţi şi evlavioşi. Să suferim deci pedeapsa cu o supunere liniştită, căci scopul ei nu este mânia, ci dragostea lui Dumnezeu.