Bucurie

Saruta lacul -n lacrimele-i ploaia,
In stropi de boabe-roua-calzi,
Ii mingaie in luciul lacului lumina,
Privindu-i printre  ramuri verzi de brad.

Aluneca in susur blind izvorul,
croind carari prin arcuite stinci,
-Opreste-te s-asculti cintarea
Potecilor de apa,  reci ,adinci.

Se zbenguie-n ramuri inalte,
voioase veverite,
-E toamna-n rod gustos,
Si ele-aduna pe indestulate.

Isi despletesc de frunze pomii,
Cu gind la soarele de vara,
E o mireasma in padure…
Racoare binefacatoare-afara.

…Se leneveste ceata peste deal,
Acoperind padurea,
Un zgomot surd …
razbate ca -icnit dinspre copaci,
‘I un pom ce l-a -mplintat securea.

-E pace, bucurie-n multumiri,
Spre cer in ruga ginduri se indreapta,
…Sfint -Creator de om si de natura,
Iubirea-mi catre Tine se indreapta.

Sanda Tulics

Sufletele sfinţite sunt săturate

“.. .şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul.” (Ieremia 31.14)

Cuvântul Meu este repetat de două ori în acest verset: “Poporul Meu va fi săturat de bunătăţile Mele”.

Cei ce îşi caută plăcerea în Dumnezeu, sunt consideraţi de Dumnezeu ca popor al Său. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în ei, pentru că şi ei la rândul lor îşi găsesc plăcerea în Dumnezeu. Ei Îl numesc pe Dumnezeu, Dumnezeul lor, şi El îi numeşte poporul Său. El îi primeşte ca moştenitori ai Săi, şi ei se bucură că îl au pe El ca moştenire. Intre Dumnezeul lui Israel şi Israelul lui Dumnezeu este o dragoste şi o părtăşie necurmată.

Acest popor este mulţumit, satisfăcut şi acesta este un lucru mare. Oricât de frumoasă ar fi partea lor în viaţa aceasta, prea puţini copii ai lumii acesteia pot spune că sunt mulţumiţi. Ei sunt ca lipitoarea care zice: “Dă, dă” şi care totuşi nu este niciodată sătulă. Numai Dumnezeu ne poate sătura, după ce ne-am întors la El.

Şi s-ar putea ca poporul lui Dumnezeu să nu-şi găsească plăcerea în bunurile Domnului său, bunuri fără amestec şi fără pată, pe care le primeşte din belşug, cum ar fi harul Său, dragostea Sa, Duhul Său, binefacerile Sale, bunuri nepreţuite, nesfârşite, veşnice? Daca bunurile Dumnezeului nostru nu sunt de ajuns ca să ne sature, atunci ce ne va sătura? După ce mai trebuie să suspinăm? Şi dacă totuşi, noi găsim motiv să ne plângem, cauza este vreo dorinţă rea şi străină pe care Dumnezeu n-o poate împlini.

Doamne, sunt mulţumit. Binecuvântat fie Numele Tău!

Charles Spurgeon