CEI CARE AU MURIT ÎN CLUBUL COLECTIV ERAU OAMENI…

agnus dei - english + romanian blog

CEI CARE AU MURIT ÎN CLUBUL COLECTIV ERAU OAMENI…

Oameni creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, oameni pentru care a murit Cristos, oameni care aveau nevoie să audă Evanghelia harului lui Cristos…dar eu nu le-am vorbit despre dragostea lui Dumnezu…și nici tu…Duminică 8 Noiembrie, după serviciul divin de dimineață, primesc un mesaj pe email „…erau satanisti in clubul Colectiv!!… NU erau îngeri, erau satanisti, CLAR ! Poate nu toti, dar…unii cu siguranta erau. Cine crede ca erau sau ca sunt ingeri, eu cred ca se inseala…”

Era cineva indignat, frustrat, supărat…nu știu exact pe cine. Pe el însuși? Pe liderii evanghelici care au dat „comunicate aiuristice” în care îndemnau la rugăciune și compasine? Pe predica mea de duminică dimineața despre un Dumnezeu bun care îngăduie răul și suferința? Pe Dumnezeu care nu vrea să fie după chipul și asemănarea noastră? Nu știu! Dar rămân uimit de excesele de…

Vezi articolul original 318 cuvinte mai mult

Mulţumire…

…Miresme cu arome de pelin,

răzbat din grădină;

E seara cu umerii acoperiţi

dar, cu inima-n lumină;

Se simte iz de fum amestecat cu poamă…

…Ce dulce-Ţi-este îndurarea…

Ne-ai binecuvântat, iubit,

şi-n astă toamnă…

Îţi mulţumim de grija sfântă şi de roadă!

SandaTulics

Toamna

In fiecare an
Natura-si schimba viata
Urmand eternul plan
Al Celui ce-i da viata

Ne bucuram de muguri
Ne desfatam in vara
Privind cu drag la struguri
Dar grija ne-mpresoara

Prea repede s-a dus
Pigmentul de verdeata
Ce ne-ncanta nespus
In orice dimineata

Curand se vor asterne
Stelute de zapada
Formand albe troiene
Pe-a muntilor arcada

Cu orologiul vremii
Pasim si noi alene
Lasand in urma anii
Ce ne-au marcat o vreme

Amprentele raman
In suflet si pe fete
Constati ca prea curand
Convoiul vremii trece

Avem o rugaminte
Ca sa refaci Tu iara
O, Bunule Parinte
In suflet primavara

S-avem speranta verii
Ce Tu ne-ai spus ca vine
Urmand impulsul vrerii
De-a fi mereu cu Tine.

Anonim

Un mers fără poticnire

“Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul.” (Psalmul 121.3)

Dacă Domnul nu îngăduie, nici oamenii, nici diavolul nu vor izbuti să facă să ni se clatine piciorul. Ce bucurie ar fi pentru ei dacă ar putea să fie de faţă la căderea noastră, să ne vadă căzând din starea noastră bună, duhovnicească şi să dispărem din ochii lor! Străduinţele lor i-ar face să-şi atingă scopul spre bucuria inimii lor, dacă o piedică, una singură, nu le-ar sta în cale: Domnul, care nu le va îngădui acest lucru. Şi, dacă Dumnezeu nu le îngăduie să ne piardă, de ce avem să ne temem?

Cărarea vieţii este asemenea unui drum de munte. În unele locuri, prăpăstiile pot să ne pună în primejdia în care să ne alunece piciorul, să ameţim şi astfel să ne prăbuşim. Unele locuri de trecere sunt alunecoase ca gheaţa şi altele zgrunţuroase şi pietroase, aşa încât este foarte uşor să cazi. Ce prilej de mulţumire pentru acela care, în toată viaţa lui a fost întărit ca să rămână în picioare şi a fost scutit de căderi! Căci, fără credincioşia dragostei dumnezeieşti care i-a întărit paşii, cum ar putea cel mai tare copil al lui Dumnezeu să reziste la toate cursele şi primejdiile pe care le va întâlni în cale şi să rămână tare, cu toată oboseala drumului?

Charles Spurgeon