Natura şi-a pictat veşmântul
Într-o culoare ruginie
Şi aromesc gutui pe ram
Şi strugurii mustesc în vie…
Livezile îşi poartă rodul
Bogat în miere şi culoare
Iar florile-ntr-un ultim vis
Zâmbesc timide către soare…
Se mai aude-n zori de zi
Un tril voios de păsărele
Dar frigul va veni curând
Şi vor pleca ducând cu ele
Prin ţări străine, neştiute
O veste bună: Avem un Tată
Ce s-a-ndurat şi ne-a dat iar
O toamnă binecuvântată!
Maria Luca
“Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri la vremea lor.” (Isaia 60.22)
Lucrările pentru Domnul încep adesea prin lucruri mici şi din pricina aceasta parcă n-au valoare. În slăbiciune se face educaţia credinţei, care îl apropie pe om de Dumnezeu şi aduce slavă numelui Său. Sămânţa de muştar este cea mai mică dintre toate seminţele; dar ea dă naştere unui pom mare care adăposteşte multe păsări pe ramurile sale. Să începem cu unul, “cu cel mai mic” şi poate acesta se va face o mie. Domnul Şi-a arătat mărimea în ziua înmulţirii pâinilor şi de câte ori a repetat El aceasta cu fiecare din slujitorii Săi în parte: “Eu te voi înmulţi!” Încredeţi-vă în Dumnezeu, voi care nu sunteţi decât unul sau doi; El este în mijlocul vostru, dacă voi v-aţi adunat în numele Lui.
Cu toate că “cel mic” este de dispreţuit în ochii acelora care privesc la putere, la număr, la mărime, acesta poate fi sămânţa unui neam mare la număr. La început nu se vede strălucind pe cer decât o singură stea, şi curând după aceea întreg cerul se acopere de nenumărate stele luminoase.
Să nu ne mai gândim că această făgăduinţă de înmulţire trebuie să fie cine ştie cât de târziu, căci Dumnezeu zice: “Eu voi grăbi aceste lucruri la timpul lor”, fără graba care ar aduce o îndeplinire mai timpurie, ci la timpul lor şi fără întârziere. Când Domnul Se grăbeşte, iuţeala cu care lucrează este plină de slavă.
Charles Spurgeon
Dumnezeu e în control 