…Petale suferinde…

…Petale suferinde se desprind,…
Din sufletu-mi de doruri-plânse;

Mi-e dor Isus, să Te ajung,
Cu lacrimile-mi vorbe-plânse.

Să-Ți spun de greul nost,’
De țară și de mine,

De noi, cei ce nădăjduim,
Să fim pe veci cu Tine…

Petale suferinde se desprind
Dorind s-ajungă-n zbor la Tine,

Să Te atingă, măcar un gând,
Din tristele-mi suspine…

Sanda Tulics

Te ține Domnu-n palmele -I zdrobite

Te ține Domnu-n palmele zdrobite
De cuiele în ură, în trupu-I țintuite,
Prin jertfa  Lui să te salveze
De lațul lumii – iad, să te elibereze.

Te poartă-n sfintele Lui taine,
Ziua și noaptea,  ființa Sa nu doarme;
Te poartă-n biruinți,  chiar în ispită,
Căci pentru El, eşti ființa cea iubită.

Te cheamă să îți deslușească,
Din Cartea sfântă să-ți vorbească,
Să-I porţi înțelepciunea, tălmăcirea,
Să I te-nchini, să-I înțelegi iubirea.

Îți poartă rugile dincol’ de stele,
La tronul milei Tatălui ceresc,
Le mijloceşte-n dragoste, putere,
Făcându-Se chezaș, în dreptu-ți
Să-I înțelegi chemarea: Te iubesc!

Cum răsplătești a Domnului comoară,
Iubirea Lui ce te-nconjoară,
Și bunătata-I-n sfânta pâine,
Purtări de grijă, azi și mâine?

Cum poți rămâne-n nepăsare,
Când din necaz și din durere,
Din greu și lipsuri, strâmtorare,
El mâna ți-a întins făcându-Se:
Eliberare, barcă de salvare?

Te uită deslușit la darul ce-ai primit,
La Domnu-n Golgota ce S-a jertit
Și intră grabnic-n rugăciune,
În ascultare, fapte bune,
Îmbracă haina-albă-a pocăinței,
Și ține-te lipit de Duhul Sfânt,
Puterea în credință!

Sanda Tulics

Prințesa în rugini…

…’mi suspină plâns-cocor în geană…
În adierea rece de afară,
Șoptesc uscate crengile golite:
-Prințesa în rugini trebuie s-apară…

Se luptă soarele la-amiaz’
Să țină ziua-n vară dar-n amurg,
Reci șoapte se desprind,
În vântul ce suspină – afară.

…Surprinse, florile-n grădini,
Își schimbă din culoare;
‘N tristeți de vară mă adun,
Îmbrățișând iubirile-i solare.

”La sfat” pe crengi stau zgribulite,
Familii gureșe de vrăbii;
Se uită printre crengi spre cer,
În ciripit, iubirile din vară-mi sperii.

…Un fum de crengi uscate se ridică,
Dinspre grădini îmbrățisând-nserarea;
Miroase-a poamă dulce-n rod,
În mulțumiri lui Dumnezeu să-nceapă:
Sărbătoarea!

Sanda Tulics

M-ai săturat…

M-ai săturat de roadă-n răcoarea dimineții,
Când soarele pe cer, raza-și juca,
‘N căldura tare a amiezii,
Când fluturi albi în cârd, spre flori dansau.

În seara-n pace,-n asfințit de soare,
Când mâna Ta în ordine pe toate le-așeza
Și-n masa-ntinsă peste-ntrunericul din noapte,
Când negura în umbre se furișa…

M-ai săturat de dragoste în lacrimi,
Când sufletul, eliberarea și-o cerea;
În liniștea din biruință, când mâna-Ți sfântă,
Peste mine-O odihneai…

În mulțumirile-nmulțite de biruința peste moarte,
În închinarea celui bucuros
Că-n Tine, a primit de toate!
M-ai săturat de izbăviri, când norii negri
Ceața își cerneau în dreptul lor
Dar peste care-ai poruncit – Lumină!
Iar ceața s-a făcut – alb nor.

M-ai săturat în părtășii prin Duhul Sfânt,
Când în cântari de slavă spre Golgot-am pornit;
Ne-ai săturat de bine,
C-așa-Ți hrănești poporul cel iubit,
Ce Te invită să trăiești  în lauda,-i în închinarea,
Pe drumul care l-ai pornit.

( masa-ntinsă-n noapte = rugăciunea din noapte)
Sanda Tulics

Mirul iubirii

În boabe de lacrimi – iubirea-și
Croiește drum către Tine,
S-ajungă la Tronul de milă,
Să-i fie … atâta de bine…

Își  suie în rugă umblarea,
Până ajunge la Tron,
Se-nchină, așteaptă iertarea
De Domn-Savaot.

Din mâna-Ți iubită se scurge
Mirul  dulce – curat,
Mi-e unsă iubirea de :
Tatăl, de Fiul și Duhul ‘Ndurat.

Apoi se ridică, se-ntoarce,
În inima din care-a ieșit,
Să umple-n polenul iubirii
Ce Tatăl a miruit…

O pace și splendidă stare,
‘L încearcă pe om;
E sfânta iertare-ndurare,
Din mirul Sfântului Domn.

Sanda Tulics

Ce minunat e harul mijlocirii

Ce minunat e harul mijlocirii,
Ce minunat e atunci când înțelegi
Cum poți prin harul rugăciunii,
Pe Domnul slavei mai mult să-nțelegi.

Ce minunat când vezi că se deschide
Din cerul slavei, stropi și peste noi,
Când curg comorile iubirii
Cu râuri sfinte, părtășii șuvoi.

Nu totdeauna înțelegem sensul,
Nu totdeauna taina deslușim,
De-aceea ni se dă din cer răspunsul
Ca nicidecum să nu ne poticnim.

Și primul pas ca să poți înțelege
E să mărturisești în viață tot,
Și rând pe rând răul să se dezlege
Să poți primi din ceruri harul sfânt

Apoi apleacă-te în rugăciune
Nu te gândi că o clipă e de-ajuns,
Ci stăruiește cu credință
Să intri-n legătură cu Isus.

Apoi începe Duhul Sfânt în taină
Să mijlocească pentru tin’,
Îți înțelege lacrima din geană
Și duhul îți saltă spre Ierusalim.

Și vine harul mijlocirii
Și curg cuvintele șuvoi,
O, lasă-L să te umple de putere
Și nu pleca așa cu pumnii goi.

Prin mijlociri în limbi cerești învață
Ca să te rogi pentru cei dragi ai tăi,
Și vei primi de sus din cer povață
Că Domnul îi atinge pe ai Săi.

N-ai vrea și tu iubite suflet,
Ca să pătrunzi în harul sfânt ce-i dat?
Proșterne-te la crucea Lui cu lacrimi
Și vei fi pe deplin eliberat.

Să știi că harul mijlocirii
E ancora ce dată ni-e de sus
Să ne susținem pe cei din familii
Atunci când este câte-un greu de dus.

O, câte mame pot să mărturisească
Harul divin din mijlocirea lor,
Scăparea nu știau cum să găsească
Dar li s-a scris din ceruri ajutor.

De câte ori în liniștea târzie
Isus ne-a ridicat la mijlociri
Ca planul celui rău să fie
Distrus. Și-apoi noian de mulțumiri.

Nu suntem dintre cei ce biruința
Au câștigat-o, ci luptăm mereu
Ca Domnul să ne dea din nou credința
Și să pătrundem harul Său.

De-aceea, frați iubiți din adunare,
Să înălțăm spre ceruri stăruinți
Să punem mijlocire pe altare
Să scrie Domnul nostru biruinți.

Căci vin și vremuri grele de-ncercare
Și vin furtuni din ce în ce mai mari
De-aceea vrem ca fiecare
Să punem juruințe pe altar.

Să ne rugăm dar, unii pentru alții
Să scrie Domnul slavei biruinți
Și la strigarea cea din miezul nopții
Să fim și noi aleșii printre sfinți.

Să ne rugăm și pentru cei ce calea,
Au părăsit-o și pe-al Lui popor
Și-au vândut dreptul mântuirii
Pentru ușoare lucruri care pier.

Ne doare-adânc, vărsăm șuvoi de lacrimi
Am vrea să-i ducă Domnul în popor,
Să fie smulși din aste lanțuri
Să iasă Domnul în calea lor.

Nu pregetați răpuși de multe treburi,
Să vă rugați, să mijlociți mereu
Să completați mereu rezervă-n inimi,
Căci vine Domnul la poporul Său.

Sav Simona

Ce sfinţeşte darurile noastre?

“Apoi preotul să ungă cu sânge coamele altarului pentru tămâia mirositoare, înaintea Domnului. “ (Levitic 4.7)

Altarul pentru tămâia mirositoare este locui unde sfinţii aduc înaintea lui Dumnezeu, rugăciunile şi laudele lor, şi este de folos să ne gândim că acest altar a fost stropit cu sângele jertfei celei mari. Această stropire face ca rugăciunile noastre să fie primite de Dumnezeu. El vede sângele Fiului Său şi primeşte prinoasele noastre.

Să privim ţintă cu ochii noştri sângele acestei jertfe, singura jertfă care este adusă pentru păcatele noastre. Păcatul se ascunde chiar şi în lucrurile noastre sfinte şi nici căinţa noastră, nici credinţa noastră, nici rugăciunea şi nici faptele noastre bune, n-ar fi primite de Dumnezeu, fără acest sânge al jertfei de ispăşire. Mulţi râd şi se supără când aud de acest “sânge”; dar acest sânge este temelia mângâierii noastre şi nădejdea noastră. Acest sânge fiind uns pe coarnele altarului este mai uşor de văzut când ne apropiem de Dumnezeu. Sângele dă putere rugăciunii, de aceea el este pus pe coarnele altarului, coarnele fiind semnul puterii. El este “înaintea Domnului” şi trebuie să fie şi înaintea noastră. El este deja pe altar, înainte ca să aducem noi tămâia, adică rugăciunile noastre; sângele este acolo ca să sfinţească jertfele şi darurile noastre. Să ne rugăm dar cu încredere, pentru că jertfa fără cusur a fost adusă în persoana Domnului Cristos, ea a fost primită de Tatăl, sângele a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru şi rugăciunile făcute cu credinţă sunt o mireasmă de bun miros pentru Domnul.

Charles Spurgeon