Poezia ” Nu te teme , Eu sunt lângă tine”

Viaţa fiecărui om, un plan al lui Dumnezeu! Rebeca Butnariu

1.  Am simțit pe Dumnezeu așa departe…

Când furtunile loveau în barca mea.

Am simțit cum valul greu răzbate,

Să-mi răstoarne barca de-ar putea.

2.   Am simțit pe Dumnezeu așa departe…

Când durerea măcina ființa  mea.

Am privit în jur și nici o șansă

Vieții mele,  nu i se dădea.

3.   Am simțit pe Dumnezeu așa aproape

Când vărsat-am lacrime fierbinți.

Am văzut că Domnul meu merge pe ape,

Am văzut cum El le-a potolit.

4.    Am simțit pe Dumnezeu așa aproape,

Când furtunile vuiau cumplit.

Am simțit că El mă ia pe brațe

Și-am trecut valul dezlănțuit.

5.   Am simțit pe Dumnezeu așa aproape

Când cu dragoste de jos m-a ridicat.

Am văzut o lacrimă pe pleoape

” Nu te teme, Eu te-am vindecat.”

6.   Am simțit pe Dumnezeu așa aproape

În cuptorul ce ardea încins.

Am văzut ca El e lângă mine

Și în bratu-I tare m-a cuprins.

Vezi articolul original 34 de cuvinte mai mult

Știu că Ești

Cum pot să spun de unde vii,
Din ce adȃnc de veșnicii?
Cum pot să scriu în versul meu
Mărirea Ta de Dumnezeu?
În nesfârșirile cerești,
Prin mii și mii de galaxii,
Mai sus de gânduri omenești
Eu știu că Ești, și mă iubești!

Tu ești Duh viu! Nu ești un vis!
Tu m-ai creat în Paradis!
Chiar de-am căzut din Absolut
Și m-ai închis o vreme-n lut
Eu știu că-n lumile cerești
Tu m-ai iubit, și mă iubești!

Mi-ai scris, să știu, în Cartea Sfântă
Cum ai venit, umil, din cer
În Betleem, în chip de Om
Și Te-ai jertfit precum un miel!
Că sângele Tău scump și sfȃnt
Adus-a viața pe pămȃnt
Și-n mila-Ți negrăit de  mare
Mi-ai dat în dar a Ta iertare!
Azi, prin credință, știu că Ești,
Că m-ai iubit, și mă iubești!

Dar cȃnd voi fi în veșnicii
În Țara sfintei bucurii,
Când trupul se va dezbrăca
De moarte și țărâna grea
Și în lumina Ta voi fi
Ce stare mă va însoți?

Aș vrea doar un crȃmpei acum
Din Necuprinsul vieții drum!
Te rog, trimite-n viața mea
Un vis, o taină, un cuvânt
În duhul meu, să pot vedea
Pe unda Duhului de sus,
În parte, slava Ta, Isus!

Dorințe, întrebări, sunt mii
Și-n suferinți și-n bucurii,
De ne-nțeles, de nepătruns
Ȋn taine fără de răspuns:
Un drum atȃt de lung și strȃmt
Și-atȃt de mic în infinit!

Te rog, mă iartă! ca pe fiu:
Nu pot mai mult de-atât să scriu!
Nu știu ce vorbe să rostesc
În graiul nostru pământesc
Să pot cuprinde-n vers Iubirea,
Lumina și Desăvârșirea!

Eu, prin iubirea Ta sunt viu
Și prin credință, azi, Te știu!
Și Te aștept, din cer, să vii
Să mă conduci în veșnicii
Și să-nțeleg atunci, deplin,
În lumea fără de suspin
Desăvârșirea Ta. Amin!

Gelu Ciobanu

Felul în care suntem călăuziţi

“Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.” (Ioan 16.13)

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.

Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim “tot adevărul”, ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

Charles Spurgeon