Dumnezeu și antivirușii ~ Nicolae Geantă

agnus dei - english + romanian blog

Nicolae GeantaAzi, le mărturiseam unor liceeni de-a doișpea, că eu, chiar creștin, nu sunt scutit de ispite. Că Dumnezeu nu mi-a promis ca voi fi imun față de pofte. „Nu sunt lemn și nici statuie, dar când trec pe lângă ispite am puterea să nu mă opresc. De fapt nici nu le mai văd, căci Dumnezeul meu le ucide. Lucrează ca un antivirus. Orice potențial troian e neutralizat”.

Le-am spus tinerilor că mulți dintre oameni curvesc, mint, fură, înșeală, își cotonogesc soțiile ori sparg obiecte prin casă, pentru că n-au antivirus. Adică, pe Hristos în inimă. Prin urmare, sunt infestați de orice prostie care-i inundă (a se citi păcat). Căci furtișagurile, pizmele, ura sau mânia ies din inimă. Dar și sodomia, grevele, înjurăturile către domnu’ Băsescu și bârfele fața de  pastori.

Deseori, vedem că prin biserici aleargă și unii ex-sfinți cu hainele înnegrite. Mocirlite de păcat. Plini de duh cândva, primit…

Vezi articolul original 136 de cuvinte mai mult

Un legământ de care El îşi aduce aminte

“El a dat hrană celor ce se tem de El; El îşi aduce aminte pururea de legământul Lui.” (Psalmul 111.5)

Cei ce se tem de Dumnezeu, nu se tem de lipsuri. Ani îndelungaţi Dumnezeu a găsit totdeauna cu ce să îi hrănească pe copiii Săi, fie în pustie, fie la pârâul Cherit sau în timpul robiei, ca şi în timpul foametei. Până acum Domnul ne-a dat zi de zi pâinea noastră cea de toate zilele şi noi nu ne îndoim că El va continua să ne hrănească până când nu va mai fi nevoie.

Chiar cele mai mari şi mai înalte binecuvântări din Legământul Harului, El nu va înceta să le răspândească peste noi, după nevoile noastre. El îşi aduce aminte de legământul pe care l-a încheiat cu noi şi nu lucrează niciodată ca şi cum I-ar părea rău că l-a încheiat. El îşi aduce aminte de acest legământ chiar când noi îl ispitim ca să ne nimicească. El nu uită să ne iubească, să ne păzească şi să ne încurajeze, aşa cum a făgăduit. Toate făgăduinţele din legământul Său, le are mereu sub ochi, şi El nu va îngădui ca vreun cuvânt al Său să cadă la pământ. Iată că noi îl uităm prea adesea pe Dumnezeul nostru, pe când El Se gândeşte mereu la noi cu dragoste. El nu poate să uite pe Fiul Său, care este chezaşul Legământului Său, nici pe Duhul Sfânt, care este elementul de legătură al Legământului, nici slava Sa care este legată de acest Legământ. “De aceea temelia lui Dumnezeu rămâne tare” şi nici un credincios nu poate pierde moştenirea dumnezeiască la care are drept prin acest legământ.

Charles Spurgeon

Ce grabnic trece timpul

Ce grabnic trece timpul,
– abia am început
și iată suntem gata
de drumul nevăzut.

Ce repede trec anii
ca frunzele pe vânt
ce vis si ce părere
sunt toate pe pământ!

Ca ieri părea că viața
e-un drum pe veci deschis
iar astazi parcă totul
n-a fost decât un vis.

Cu ce frământ începem
în zorii vieții tot,
iar la apus, cum toate
suspin amar ne scot.

De ce vedem la urmă
acest sfârșit amar
și nu vedem-nainte
cât zbucium e-n zadar?

De ce nu știm de astăzi
al vieții veșnic preț
de ce-l știm doar la moartea
cu-nfricoșat județ?

Traian Dorz