Doar o floare…

Nu-s în viață doar o floare
Sădită de mîna Sa…
Dar nu sunt la întîmplare,
Pusă în grădina Sa…

M-a iubit, m-a pus cu grijă
Cînd eram un firicel…
Ce frumoasă săditură
Ca să fii plantat de El!

M-a udat în grea căldură,
M-a păzit în noaptea grea.
Mi-a fost scut și-ntăritură,
Căci eram plăcerea Sa.

Dar ajuns-a apoi, vremea,
Ca să răspîndesc parfum,
Și să-i fac eu, bucurie,
Căci e Grădinarul bun.

O! Ce clipe fericite!
Ce „simboluri” mă străbat,
Cînd mă uit cu cîtă grijă,
Mîna sfîntă m-a purtat.

Cum El a avut răbdare
Cînd creșteam doar puținel…
Și cum, pe fiecare floare,
El le-a iubit tot la fel…

Astăzi, stau la umbra crucii
Și fiori mari, mă străbat…
Cum El, Creatorul lumii,
Stă în cuie atîrnat…

Plîng… și-adesea o-ntrebare
Spintecă lăuntrul meu…
Ce-a găsit așa valoare,
Să moară de dragul meu?…

Cum făcut-a atîta bine
Și cu drag m-a ridicat,
De mila grădinii Sale,
Suferința-a suportat…

Haideți, ca în unitate,
Flori, ce ne-a sădit Isus,
Să dăm miresme curate,
Așa cum dorește sus!

Și în har de mulțumire,
Să trăim mereu, mereu…
Nu e mult, și vine Domnul!
Vine la poporul Său!

Floare mică, floare rară,
Mai veghează de cu zori!
Mai arată-a cîta oară(?)
Că-n grădină sunt valori!

Nu te teme de furtună,
Nici că-ntr-o zi te-a strivit…
Stai cu pace-n Mîna bună,
A Celui ce te-a sădit!

Și atunci, în ziua ‘ceea
Te va cîntări cu har,
Căci ai răspîndit mireasma
Mîntuirii, ce dă-n dar!

Sav Simona

Printre răscumpăraţi

“Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.” (Numeri 23.9)

Cine ar vrea să trăiască printre neamuri şi să fie socotit că face parte dintre ele? Starea Bisericii lumeşti este de aşa fel, că a urma în totul pe Domnul Isus în rândurile ei, este cu neputinţă. În sânul ei este un amestec grozav, care te face adesea să oftezi din pricina stării ei.

Este lucru ştiut că Domnul vrea să vadă poporul Său mergând pe o cărare aparte, deosebind-se de oamenii din lume, ieşind hotărât din mijlocul lor. Prin hotărârea lui Dumnezeu, noi am fost chemaţi, am fost câştigaţi şi am fost puşi deoparte pentru Dumnezeu şi viaţa noastră lăuntrică ne stă mărturie că noi ne deosebim foarte mult de oamenii veacului acestuia. De aceea locul nostru nu este nici în “Târgul deşertăciunilor” nici în “Cetatea pierzării”, ci pe calea îngustă pe care orice călător adevărat îl urmează pe Domnul său.

Acest fapt nu numai că ne va face să fim împăcaţi cu neacceptarea totală şi cu dispreţul lumii, ci ne va face chiar să le socotim ca ceva plăcut, ca făcând parte din legământul cu Dumnezeul nostru. Numele noastre nu sunt scrise în aceeaşi carte cu numele lor, noi nu suntem din aceeaşi sămânţă, nici n-avem aceeaşi călăuză. De aceea noi nu putem să fim în rândurile lor. Să fim găsiţi numai în rândurile celor răscumpăraţi şi predaţi, şi atunci vom primi cu bucurie să fim izolaţi şi singuratici până la capătul călătoriei noastre.

Charles Spurgeon