“Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.” (Psalmul 92.12)
Aceşti pomi nu sunt plantaţi şi nici curăţaţi de oameni. Palmierul şi cedrul sunt pomii Domnului, şi prin purtarea Sa de grijă ei cresc. Tot aşa se întâmplă şi cu sfinţii Domnului. El îi cultivă cu mâna Sa. Aceşti pomi sunt totdeauna verzi şi în toate anotimpurile ceva măreţ de privit. La fel şi credincioşii, nu sunt când sfinţi, când lumeşti: ei sunt hotărâţi şi în ei se vede frumuseţea Domnului în orice timp. Peste tot, aceşti arbori sunt deosebiţi. Nimeni nu poate să privească un loc unde cresc palmieri şi cedri, fără ca privirea să-i fie atrasă de înfăţişarea lor măreaţă. Ucenicii lui Cristos, sunt de asemenea observaţi şi priviţi de toţi. Ca şi o cetate pe un munte, ei nu pot să rămână ascunşi.
Copiii lui Dumnezeu înfloresc ca un palmier care creşte drept în sus, numai într-o direcţie, formând o coloană în linie dreaptă, cu o coroană maiestuoasă. Ei nu cresc nici spre dreapta, nici spre stânga, ci se avântă numai spre cer şi aduc roadele lor cât mai aproape de cer.
Fă-mă Doamne să înfăptuiesc ceea ce simbolizează acest pom. Cedrul înfruntă furtuna, şi creşte chiar în apropierea zăpezilor veşnice, căci Dumnezeu însuşi îl umple cu seva care-i încălzeşte adâncul şi întăreşte ramurile sale. Fă şi cu mine la fel, Te rog fierbinte, Doamne!
Charles Spurgeon
Dumnezeu e în control 