Pecetea aprobării dumnezeieşti

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1.12)

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.

Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: “Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: “Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.

Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

Charles Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s