O furnică mică,mică
Şi de mică ce era
Mai că nici nu se zărea,
Dar din răsputeri trăgea
De-o povară foarte grea.
Dar un greieraş poznaş,
Fredonând cu veselie,
Cunoscuta-i simfonie,
O luă în băşcălie
Şi îi spuse cam aşa:
–Uite grâne câte vrei
Şi oriunde vei umbla
Tot pe grâne vei călca,
Dar tu doar trudeşti din greu
Ca să tot aduni mereu.
Viaţa-i scurtă sora mea
Şi tu ţi-o faci şi mai grea
Doar muncind din răsputeri
Tot cărând numai poveri.
Hai distrează-te mai bine,
Vino ca să cânţi cu mine,
Iar la iarnă mai apoi
S-o-ngriji Domnul de noi!
Iar furnica mititică
Îndreptându-se un pic
I-a răspuns cu-nţelepciune,
Cunoscutului amic:
–Grâne sunt e-adevărat,
Fie Domnul lăudat,
Deci e timp de adunat
Şi de pus totu-n hambare
Pentru iarnă frăţioare,
Pe când tu din zori în seară
Te plimbi ca un pierdevară!
Însă iarna prin troiene
Cine umblă la cerşit
La cei ce-au agonisit?
Tocmai cel nechibzuit!
Mă voi odihni la iarnă,
Dar acum nu-i timp de stat
Şi e chiar mare păcat
Ca să stăm să lenevim
Când e timpul să muncim!
…Greierul plecă de-acolo
Foarte foarte întristat,
Căci ştia că-i leneş mare,
Harnic numai la …cântat!
Cornel Jigau
Dumnezeu e în control 