Doar la o clipă-i veşnicia

Alergi grabit aici in lume
Dupa renume si avutii
Si orisicine-oricât ți-ar spune
Că toate-s trecatoare spume
Din goană nu te poti opri.

Si-ntr-un vartej de lacomie
Tu te scufunzi tot mai adanc
Uiti de cereasca bucurie
Căci  pofta dupa avutie
Alungă tot ce-i drept si sfant..

Si-n sufletul ce altadata
Crestea prin roade Duhul Sfant
Creste sămânța necurată
Si-n cuget pată lângă pată
Care te duce spre mormânt.

Doar la o clipa-i vesnicia
Stii că oricand tu poti pleca?
Unde te-ar duce lăcomia?
Cui va rămane avutia?
Jos in pamant o poti lua?

Inima ta azi inca bate
Dar maine oare cum va fi?
Va abunda de sanatate
Sau tot mai rar,mai rar va bate
Sau poate…chiar se va opri?

Opreste-te din alergare
Căci azi te cheama Dumnezeu
Asculta de a Sa chemare
Ca să nu versi lacrimi amare..
Şi schimbă-ți viața, dragul meu.

La ce ti-ar folosi chiar lumea
Cu nume,bani si bogatii?
Dac-ai trăi pe veci genunea
Si ai simti desertaciunea
Te-ntreb: la ce ti-ar folosi?

Doar la o clipa-i vesnicia
O clipa doar si poti păşii
Pragul pe care nici mandria
Nici numele,nici avuția
Nici banii tai nu vor paşii.

De aceea astazi ia aminte
Si opreste-ti goana spre pustiu
Căci doar pentru un blid de linte
Poti auzi grele cuvinte:
-De ce-ai venit?? E prea târziu!!

Emanuel Hasan

Frânt şi fumegând

“Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.” (Isaia 42.3)

Eu pot să am încredere că Dumnezeul meu mă va primi cu blândeţe, deşi sunt în adevăr slab, încovoiat şi neînsemnat ca o trestie. Se zice despre mine: “Mă sinchisesc de el ca de un pai”; şi această vorbire, cu toate că este puţin binevoitoare, nu este nepotrivită. Iată, eu mă simt mai neînsemnat decât o trestie care creşte în apă, căci ea tot îşi ridică capul deasupra. Dar eu sunt doborât; sunt sfâşiat cu asprime şi cruzime. Nu mai e nici o cântare în mine, căci eu sunt zdrobit şi nu pot să scot nici un sunet, ca o vioară spartă. Dar Domnul Isus nu mă va zdrobi de tot; şi dacă El mă cruţă, puţin mă interesează ce vor face alţii. O, Mântuitor blând şi îndurător, eu mă adăpostesc lângă Tine şi aşa uit vânătăile mele.

Într-adevăr se poate foarte bine să fiu asemănat cu un muc care fumegă, a cărui flacără s-a stins şi care dă numai fum. Eu sunt mai curând o piedică decât un ajutor. Gândurile duhului meu tulburat îmi şoptesc că Satana a suflat în lumina mea şi că Domnul nu va întârzia să oprească fumul neplăcut care iese, stingând complet lumina mea cu un stingător. Totuşi am băgat de seamă că la braţele sfeşnicului sfânt erau numai mucuri, nu şi stingătoare. Domnul Isus nu înăbuşă lumina mea şi eu pot să prind curaj. Doamne, aţâţă din nou focul meu şi fă ca flacăra lui să strălucească spre slava Ta şi spre lauda dragostei şi bunătăţii Tale.

Charles Spurgeon