Indemn la inchinare

Trecura norii si un Soare
Pe bolta-nalta se ivi
C-un zambet larg facu o chemare
Peste vazduh dealuri campii

Si incet un freamat timid parca
Se auzi dinspre campii
Si ca raspuns incet pornira
Colinele pline de vii

Se-alaturara muntii falnici
Si codrii cu mandria lor
Venira iute cu pasi grabnici
Finetele cu zestrea lor

Nu se lasara mai la urma
Nici lanurile aurii
Si cu sfiala in rand pasira
Izvoarele cu sclipiri vii

Cu-n vuiet lin si atat de tandru
Oceanele au spus prezent
Si marile in acel cadru
S-au asezat intr-un ritm lent

Si raurile serpuite cu valul lor
Bland si domol
Se aliniara linistite
Ca-n fata unui mare tron

De sus si stelele venira
Cu cai lactee si calesti
Sfiosi si tremurind sosira
Luceferi pazitori ceresti

Sosi acum si blanda Luna
Sfioasa cu lumina iei
Se-alatura chiar linga Luna
Si Closca cu puiutii iei

Si mii de astre fara nume
Planetele cu a lor sistem
Se asezara incet tacute
Invaluite in mister

Se aliniara incet grupate
Formind un semicerc teatral
Si asteptind parca-ncordate
Ca Soarele sa dea semnal

Si ca un sol al bucuriei
Se inclina spre cei chemati
Lasand mii raze de lumina
Sa joace printre invitati

Apoi cu toti se prosternura
In fata unui Prea Inalt Tron
Si-ncet se auzi-n surdina
Venind din slava un viu ton

Incet, cu toti se ridicara
Dregandu-si parca vocea lor
Si toti privirile-si-naltara
Spre cel ce-i Domn al Domnilor

Un imn de slava incepura
De glorie, inaltator,
De lauda si de marire
Slavitului Domn Creator

Se intrecea in armonie
Creatia in felul iei
Slavind c-o sfanta melodie
Pe Cel mai Mare dintre zei

Salta in spume valul marii
Iar vantul fluiera prin munti
Se intreceau in largul zarii
Ciripitorii de prin lunci

Tot cerul era in cantare
Si bolta parca lua foc
Sclipeau din ce in ce mai tare
Pe rand si toate la un loc

Canta si codru aprins din frunza
Si stancele vechi de granit
Canta pustia si-a iei oaza
Naltand in zari nori de nisip

Izvorul s-auzea mai tare
Lasandu-si vechiul clipocit
Iar lanul cuprins de cantare
Canta cu foc din greu-i spic

Cuprinsi de vraja minunata
De imnul sfint inaltator
Canta gradina cea udata
Canta si stratul plin cu flori

Insiruiti pe linga drumuri
Cantau copacii cu-n viu ton
Si zorile cu-n dulce murmur
Slaveau pe Domnul Domnilor

Priveam in duh aniversarea
Natura toata se-nchina
Si-n gandu-mi incolti intrebarea
Lipseste oare cineva?

Scrutand atent tot universul
Vazui cu teama un loc gol
Si m-apuca deodata plansul
Caci era locul pentru om…

Catam cu agonie mare
Sa-l vad sa-l chem la inchinat
Si l-am zarit pe cai astrale
Dar importanta nu mi-a dat

Privind mai jos vazui o gloata
Pe un stadion cu zeci de mii
Si-am alergat acol degraba
Si le-am vorbit de vesnicii

Le-am spus veniti la inchinare
Creatia ii canta-n cor
Tot universul e-n cantare
Veniti caci locul vost e gol

Dar spre mai marea mea mirare
Pe rand incet m-au parasit
Si am pornit spre adunare
Crezand ca acol oi fi primit

Dar n-aveau timp de-a mea chemare
Programul era pregatit
Aniversari predici cantare
Chemarea mea n-au auzit

Si prabusit atunci in duhu-mi
Slabit si trist si dezolat
Chemarea mea se prefacuse
Intr-un plans jalnic disperat
………………………………..
Trezit acum din acea stare
In care-n duhu-mi am trait
Lansez din nou acea chemare
Veniti la cel ce ne-a iubit

Veniti alaturi de natura
Ne cheama stelele sclipind
Ne cheama crivatul ce urla
Ne cheama un fluture zburand

Toata creatia ne indeamna
Spre locul sfant de inchinat
Ne cheama azi o voce blanda
Isus Hristos crucificat

Lasati a lumii amagire
Ingrijorari ce-n valuri vin
Spre cer indreapta a ta privire
Si lauda-L pe Cel Divin

Caci El e-acela care stie
Durerea si povara ta
Si-ti schimba plansu-n bucurie
De te increzi in jertfa Sa

Lasati pentru un moment lumea
Si-n cant sa ne unim cu toti
Sa-L proslavim ca si natura
Pe Cel ce-a inviat din morti.

Doroscan Ilie

Nevoia de a deschide gura

“…Deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umple.” (Psalmul 81.10)

Ce încurajare este această făgăduinţă pentru rugăciune! Vederile noastre omeneşti ne fac să cerem lucruri mici, pentru că mici sunt şi meritele noastre. Dar Domnul ne îndeamnă să cerem mari binecuvântări. A ne ruga ar trebui să fie un lucru aşa de simplu, aşa de firesc şi aşa de obişnuit, cum este deschiderea gurii. Când un om este cu adevărat plin de râvnă, el deschide gura larg, şi versetul de mai sus ne îndeamnă să fim plini de râvnă, de ardoare, în rugăciunile noastre.

Să nu ne temem de a fi îndrăzneţi faţă de Dumnezeu şi de a-I cere binecuvântări mari şi numeroase. Citiţi şi ce scrie la începutul psalmului: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului” şi apoi “deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umplea”. Pentru că El a dat deja poporului Său atât de mult, acum îl îndeamnă să ceară şi mai mult şi să aştepte lucruri şi mai mari.

Vedeţi cum păsărelele din cuib întind cioculeţele lor larg deschise spre mama lor. Să facem şi noi la fel. Să bem din har prin toate deschiderile sufletului nostru, întocmai ca un burete care suge şi se îmbibă cu apa în care este afundat Dumnezeu este gata să ne umple, dacă şi noi la rândul nostru, suntem pregătiţi să fim umpluţi. Nevoile noastre să ne facă să deschidem gura, slăbiciunile noastre să ne facă să suspinăm şi lacrimile noastre să ne facă să strigăm ca un copil. Gura aceasta deschisă va fi umplută chiar de Domnul. Fie ca acest lucru să se întâmple cu noi, în această zi.

Charles Spurgeon

Câți vestim acum ca Filip?

Motto: „”Si în fiecare zi, în Templu și acasă, ( apostolii ) nu încetau să învețe pe
oameni, și să vestească Evanghelia lui Hristos.”” Amin! F.Ap. 5:42.

Toți apostolii făceau
O lucrare cu folos:
Se vestea cu îndrăzneală
Evanghelia lui Hristos.

Cei care-i urmau pe-apostoli
Erau tot mai numeroși
Și în fiecare zi creștea
Numărul de credincioși.

Apostolii le-au spus s-aleagă
Șapte înțelepți din fire,
Plini de Duhul Sfânt, să-i pună
În lucrarea de slujire.

Au ales și au pus diaconi
Șapte ucenici iudei,
Iar Filip – evanghelistul –
Era unul dintre ei.

Dar a început prigoana
Cu Stefan martirizat,
Și în afară de apostoli
Toți ceilalți s-au împrăștiat.

Însă în pribegia lor
Nu și-au uitat legământul,
Ci umblau din loc în loc
Propovăduind Cuvântul.

Filip, ajuns în Samaria,
Vestea celor din cetate
Evanghelia mântuirii
Și iertarea de păcate.

Iar norodul lua aminte
Și se minuna nespus,
De semnele ce le făcea
În Numele lui Isus.

Scotea duhuri necurate
Din aceia îndrăciți;
Slăbănogii și bolnavii
Toți erau tămăduiți.

Și era-n acea cetate
Unul, Simon după nume;
Cu ale lui vrăjitorii
El uimise multă lume.

Îl ascultau cu luare aminte
Fiindcă-i uimise mereu,
Și ziceau:””Aceasta este
Puterea lui Dumnezeu.””

Dar când Filip le-a vorbit
Ei au fost pătrunși, mișcați;
Au crezut în Hristos Domnul
Și-n Numele Lui botezați.

Chiar și omu-acela, Simon,
A crezut cu-adevărat
Și nu se despărțea de Filip
După ce-a fost botezat.

Plin de râvnă era Filip
Propovăduind mereu…
Într-o zi așa-i vorbește
Îngerul lui Dumnezeu:

„Scoală-te acum și du-te
Către Gaza te pogoară
Să ajungi la drumul care
Către Ierusalim coboară.”

Filip s-a-ndreptat degrabă
Către sudicul hotar,
Și-ajungând la drumul Gazei
A văzut trecând un car.

Iar în car era famenul
Împărătesei Candace;
Venea din Ierusalim
Unde-a fost ca sol de pace.

Slujbaș cu mare putere,
Obișnuit să poruncească,
Căci avea în grija lui
Vistieria împărătească.

Acum se-ntorcea-n Etiopia
În carul ce-l mâna boarul;
Și Duhul i-a zis lui Filip:
„Du-te și ajunge carul!”

Când se-apropie de car
după o scurt-alergătură,
Filip ‘l-aude pe famen
Cum citește din Scriptură.

Și cum famenul citește
Din Cărțile Împărătești,
Filip cu mirare-ntreabă:
„Înțelegi tu ce citești?”

„Cum aș putea înțelege
Făr’ o călăuză bună?
Te rog suie lângă mine
Să deslușim împreună.”

Cum era deschisă Cartea,
Locul unde-au citit ei
Era: Proorocul Isaia,
Capitolul cincizecișitrei.

Și zice famenul: „Te rog
Fă-mă să-nțeleg mai bine:
De cine zice prorocul?
Despre altu’ or despre sine?”

Atunci Filip ia Cuvântul
Tâlcuindu-i bucuros
Despre cine-a scris Isaia,
Și cine-i Isus Hristos.

Apoi, cum credința vine
Doar în urma auzirii,
Solul famen a înțeles
Însemnătatea mântuirii.

În drumul lor au dat de-o apă
Și famenul a întrebat:”
Uite apă, ce m-oprește
Să fiu și eu botezat?”

Iar Filip – evanghelisul –
I-a răspuns cu bunătate:
„Dacă crezi cu-adevărat
Din toată inima, se poate.”

Famenul răspunde: „Cred
Din tot sufletul meu
Că Isus Hristos e Domnul
Și-I Fiul lui Dumnezeu!”

Au oprit îndată carul
Și în apă au intrat,
Și-n Numele lui Hristos
Pe famen l-a botezat.

Ieșind famenul din apă
Pe Filip nu l-a mai zărit,
Fiindcă el, Filip, a fost
De Duhul Domnului răpit.

Când famenul, cu bucurie,
Părăsea în car Iudeea,
Filip vestea Evanghelia
În Azot și-n Cezareea.

Intâmplarea din Scriptură
Iată, naște o întrebare:
– Câți vestim astăzi Cuvântul
In lumea-nconjurătoare?

Câți vestim acum ca Filip
Evanghelia printre oameni,
Să-i cunoască tâlcuirea
Și neștiutorii fameni.

Fraților, vestiți Cuvântul!
Nu vă temeți când e greu!
Că noi suntem împreună
Lucrători cu Dumnezeu.

Ioan Vasiu

A-L slăvi pe Cristos Isus

“El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” (Ioan 16.14)

Duhul Sfânt nu poate să-L proslăvească mai bine pe Domnul Cristos, decât vorbindu-ne despre Cristos însuşi. Domnul Isus este cea mai bună Persoană pe care Duhul Sfânt o recomandă. El nu poate să se împodobească decât cu cel mai preţios giuvaer care este Domnul Cristos.

Mângâietorul ne arată ce a primit de la Domnul Isus Cristos. Noi nu putem să vedem nimic desluşit dacă nu ne descoperă El (Duhul Sfânt). Felul lui de a lucra este să ne lumineze mintea şi să ne deschidă Scripturile, şi în felul acesta să ni-l arate pe Domnul. Îţi trebuie un mare talent ca să arăţi un lucru şi acest talent îl are Duhul adevărului în cea mai mare măsură. El arată lucrurile aşa cum sunt ele. Acesta este un mare privilegiu, aşa cum este cunoscut de cei ce s-au bucurat de vedenia cerească.

Să urmărim luminarea Duhului Sfânt; nu ca să ne măgulim curiozitatea noastră, nici pentru un câştig personal, ci pentru slava Domnului Isus. O, dacă am avea gânduri potrivite pentru El. Gândurile noastre pământeşti îi aduc necinste scumpului nostru Mântuitor. Să ne dea El un gând sincer despre persoana Sa, despre lucrarea Sa şi despre slava Sa, astfel ca întreg sufletul nostru să poată să-I cânte laude. Când o inimă este îmbogăţită prin învăţătura Duhului Sfânt, Mântuitorul este atunci proslăvit mai presus de orice.

Duhule Sfânt, lumină dumnezeiască, fă-ne să-L vedem pe Domnul Isus!

Charles Spurgeon

Daca cerul vietii tale / Cantare clasica

George & Elena Marin

Bless the Lord

Matt Redman

Viața de ,,după lunile însângerate“ …

Deși uitasem cu desăvârșire despre fenomen, providențial, exact la terminare întâlnirii noastre de la Bethel, din curtea casei de rugăciune am putut vedea foarte clar, pe un cer totalmente senin, mult trâmbițata ,,lună sîngerie“, a patra și ultima din anul acesta.

]

Ne-am uitat cu toți siderați la cer și am simțit fiecare ce am simțit …

Eu mi-am adus aminte de o cântare de-a noastră și cred că am rămas sub impresia textului ei și la acest ceas târziu de noapte:

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Şi fiinţele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreţii cu braţul Tău cel Sfânt:

(:Atunci îţi cânt, Măreţ Stăpânitor,
Ce mare eşti!
Ce mare eşti!:)

Privirea când mi-o-nalţ şi văd minunea:
Mulţimea astrelor ce-alerg pe cer,
Măreţul soare cât şi blânda lună
Ca mingi de aur plutind prin etern…

Ce Dumnezeu mare avem!
Ce minunate sunt toate…

Vezi articolul original 41 de cuvinte mai mult

Citeste Biblia

Citește Biblia să poți primi lumină,
Libertatea de a trăi, a vieții desăvârșire.
Să înveți… cum poți scăpa de vină,
În iubirea Lui Cristos să intri în sfințire.
Multe drumuri par bune, dar duc la moarte,
Citește Biblia, să ști harul cine-l împarte.

Teama de Domnul e începutul înțelepciunii,
Nu umbla nepăsător, cum se tot duc nebunii.
Cine ignoră Cuvântul, merge pe calea pieirii,
E ca o frunză dusă de vânt, în vremea veștejirii.
Multe drumuri par bune, dar duc la moarte,
Citește Biblia, să știi harul cine-l împarte.

Inima bună adevărul mereu iubește,
Și voia Domnului, să facă se străduiește.
Inima rea, doar la ce e rău se gândește,
Cu fiecare pas, spre iad se grăbește.
Multe drumuri par bune, dar duc la moarte,
Citește Biblia, să știi harul cine-l împarte.

Ochii Domnului văd totul, viața ne-o păzește,
Oprește săgețile răului, sufletul ni-l ocrotește.
Gândește-te la tot Cuvântul Domnului. Ce aștepți?
Spre eternitate, numai așa, sigur, te îndrepți.
Multe drumuri par bune, dar duc la moarte,
Citește Biblia, să ști harul cine-l împarte.

Isus e izvorul vieții, curge fără oprire,
Puneți nădejdea în Domnul, să găsești fericire.
Citește Biblia, să primești înțelepciune,
Să descoperi drumul vieții, calea faptelor bune.
Multe drumuri par bune, dar duc la moarte,
Citește Biblia, să ști harul cine-l împarte.

Cine se teme de Domnul, va fi sigur răsplătit,
Viața în adevăr va fi desăvârșită, vei fi împlinit.
Domnul te iubește, cum nici n-ai fi gândit,
Pentru mântuirea omenirii, s-a lăsat răstignit.
Multe drumuri par bune, dar duc la moarte,
Citește Biblia, să ști harul cine-l împarte.

Și-a dat viața și apoi și-a luat-o înapoi,
Prin învierea Sa, a pus viață veșnică în noi.
Moartea are putere doar asupra trupului, sufletu-i liber,
Se întâlnește cu eternitatea, se leagă de cer.
Multe drumuri par bune, dar duc la moarte,
Citește Biblia, să știi harul cine-l împarte.

Dan Viorica

Lucrarea este făcută; odihneşte-te în el

“Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” (Evrei 4.9)

Dumnezeu a pregătit o odihnă ca aceea de Sabat în care noi putem să intrăm. Aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună, n-au intrat în odihnă din pricina necredinţei lor; de aceea odihna rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. David a cântat-o; dar a cântat-o numai în parte, pentru că Israel respinsese odihna lui Dumnezeu. Iosua n-a putut să i-o dea, şi nici Canaanul nu i-a dat-o. Ea rămâne pentru credincioşi.

Vino, deci, suflete drag sileşte-te să intri în această odihnă. Lasă lucrarea chinuitoare a păcatului şi străduinţele tale personale. Încetează de a-ţi mai pune încrederea chiar în lucrări despre care s-ar putea spune: “Ele sunt foarte bune”. Am ajuns noi la această încredinţare? Să ne odihnim de lucrările noastre, după cum Dumnezeu S-a odihnit de lucrările Sale. Să ne găsim uşurarea poverii noastre în lucrarea săvârşită de Cristos. Totul a fost bine îndeplinit în El: Dreptatea lui Dumnezeu nu poate să ceară nimic mai mult. O pace adâncă este partea noastră în Domnul Isus.

Cât despre lucrurile de care mai trebuie să ne îngrijim, adică lucrarea harului în inimile noastre şi lucrarea lui Dumnezeu în inimile alor noştri, să lăsăm povara asupra Domnului şi să ne găsim odihna în El. Când Mântuitorul ne dă un jug ca să-l purtăm, El este gata să-l sprijinească astfel ca noi să ne putem odihni în El. Numai prin credinţă intrăm în această odihnă a lui Dumnezeu şi renunţăm s-o găsim în plăcerile noastre personale sau în lenevia noastră. Isus însuşi este odihna desăvârşită, în care El ne umple inima.

Charles Spurgeon

Un erou necunoscut

Vladimir Pustan