Mângâiere, siguranţă, satisfacţie

“Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?” (2 Samuel 23.5)

Aici avem un mănunchi de făgăduinţe, ca o cutie cu perle. Legământul este chivotul care cuprinde toate lucrurile. Aceste ultime cuvinte ale lui David, pot să fie şi ale mele astăzi. Ele încep printr-un suspin: nici eu, nici ai mei, nu suntem înaintea lui Dumnezeu aşa cum am vrea. Încercări, griji, păcate, fac să-ţi pară perna tare.

Apoi vine un gând mângâietor: “El a făcut cu mine un legământ veşnic”, Dumnezeu însuşi S-a legat cu mine şi a pecetluit contractul cu sângele lui Isus. Eu sunt legat cu Dumnezeu şi Dumnezeu este legat de mine.

De aici iese o siguranţă; căci acest legământ fiind veşnic, bine întărit şi sigur, n-am de ce mă teme pentru viitor, nici de lipsurile mele asupra unor lucruri uitate, nici de nesiguranţa lucrurilor trecătoare. Acest legământ este o stâncă pe care eu pot să pun temelia şi să clădesc pentru viaţă şi moarte. David nu doreşte nimic mai mult decât mântuirea sa, şi toate dorinţele sale sunt înaintea Lui. El găseşte în acest legământ tot ce poate să dorească un om.

Charles Spurgeon

Sonet în căutarea stâncii

Am pierdut cărarea, asta nu-i spre Tine…
Unde e Golgota, unde-s pașii Tăi?
Nu văd nici o stâncă printre-atâtea văi
Și mă bate vântul, Doamne, și nu-i bine!

Iarna-aduce crivăț rece și străin,
Toamna-mi veștejește inima-mpărțită;
Am țesut din patimi viață încâlcită…
Dă-mi o stâncă, Doamne, a rămas puțin!

Vara îmi încinge mijlocul cu jar,
Ninge primăvara floare scuturată,
În genunchi și-n lacrimi caut o Gabată
Ca să îmi trimită firea la Calvar.

Mai amână, Doamne, clipa ce-o să vie-
Am nisip pe pleoape și la temelie…

Carmina Iri Voicu