Au toate un rost

Chiar dacă-adesea trec prin viață
Nori negrii ce-i poţi număra
Au rost, că- n urma lor ei lasă
O șlefuire-n viaţa ta

Chiar dacă- adesea trec ispite
Prin viaţa ta, iubitul meu
O, nu uita că- n toate vine
Putere de la Dumnezeu

Chiar dacă- adesea necredinţa
Iţi mai pășește- al vieții prag
Nu dispera căci Domnul Slavei
Iţi va trimite-al vieții steag

Chiar dacă- ades primești înfrângeri
Nu dispera, iubitul meu
El, Domnul cel din cer ţi- arată
Puterea e la Dumnezeu

Chiar dacă- adesea deznădejdea
Mai dă târcoale-n viața ta
Isus e cel ce o alungă
Să vezi puterea-n mâna Sa

Chiar dacă- adesea simți puterea
Că- ţi scade tot mereu, mereu
O, dragul meu, acesta-i prețul
Să te increzi in Dumnezeu

Dar nu uita, iubite frate
Să zici in orice ceas, mereu
Să fie voia Ta in toate
Să fii condus de Dumnezeu

Te roagă fără de-încetarea
Căci doar așa credinţa ta
Va fi din ce in ce mai mare
Și puterea te va urma

Ca să alunge norii care
Iţi innegresc al vietii drum
Și Soarele, El va apare
Să- ţi dea speranța pe-al tău drum.

Aurelia Coman

Neacoperirea şi mărturisirea păcatului

“Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” (Proverbe 28.13)

Iată cum va căpăta îndurare un păcătos vinovat şi care se pocăieşte. El trebuie să părăsească obiceiul de a-şi ascunde păcatele. Falsitatea neagă răul, prefăcătoria îl ascunde, lăudăroşia îl îndreptăţeşte şi religiozitatea caută să ispăşească răul prin fapte bune.

Dar lucrarea pe care trebuie s-o facă păcătosul este să mărturisească păcatul şi să-l părăsească. Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. El trebuie să mărturisească Domnului cu dreptate şi în chip cinstit păcatul său şi să-1 urască; el nu trebuie să arunce vina pe alţii, să acuze împrejurările sau obiceiurile firii sale pământeşti. Să ne descărcăm în întregime cugetul nostru de orice păcat şi să ne recunoaştem vinovaţi înaintea scaunului de judecată. Nu există îndurare decât cu această condiţie.

După aceea să părăsim păcatul. După ce am mărturisit greşeala noastră, să părăsim orice intenţie de a mai stărui în acea greşeală, acum şi în viitor. Noi nu putem să rămânem în stare de răzvrătiţi faţă de Dumnezeu şi să locuim în acelaşi timp cu Măria Sa împăratul. Obiceiul de a face răul trebuie părăsit, ca şi locurile, tovărăşiile, cărţile şi orice lucru care ne depărtează de bine. Nu pentru mărturisirea păcatului, nici pentru schimbarea atitudinii, ci în legătură cu ele aflăm iertarea, prin credinţa în sângele lui Isus.

Charles Spurgeon