Prin ceața vremii eu zăresc
Cetatea cea de diamante
Cu multă ardoare o doresc
Dar drumu-i lung şi-n jur e noapte.

Şi dând tot file din scriptură
Am văzut care-i secretul
Căci Isus prin grele chinuri
Ne este nouă astăzi farul.

Şi-apoi pe drum eu am pornit
Călăuzită de lumină
Căci altfel nu aş fi putut
Prin negură şi noapte plină.

Drumu-i lung şi-anevoios
Piedici multe sunt pe cale
Dar întâi a mers Hristos
Lăsându-ne a sale urme.

Mulți creştini au mers înainte
Urmându-l pe Isus Hristos
Şi călcând pe-a sale urme
Sunt în cerul glorios.

Hai să mergem azi cu toții
Înspre cetatea aceea sfântă
Să nu rămânem pradă morții
Să pierdem via credință.

Căci lupta e grea şi mare
Satan e foarte furios
Se luptă cu orişicine
Ca să-l atragă înapoi jos.

Vrea credința să ți-o piardă
Arătându-ți gloria lumii
Vrea în laț ca să te prindă
Şi să fii robul minciunii.

Nu privi nicicum la dânsul
Chiar trupul de ți-ar lovi
Priveşte mereu spre Domnul
Şi prin El vei birui.

Să nu pierzi a ta credință
Vino la filele scripturii
Şi mâncând din hrana sfântă
Să laşi jos moara minciunii.

Lasă jos ce-ar mai putea
Să te lege-n astă lume
Lasă pofta-firea rea
Vino azi la mântuire.

Şi să ai mereu nădejde
Căci tot ce-a spus va împlini
Şi la sfârşitul căii tale
Te va duce-n veşnicii.

Plin de dragoste, iubire
Fii şi tu ca Domnul tău
Şi-n cereasca împărăție
Te vei bucura mereu.

În cetatea aceea sfântă
Se ajunge doar prin luptă
Fii viteaz şi fără frică
Şi vei purta pe cap cunună.

Şi din vânturile aspre
când vom ajunge-n fericire
Vom uita atunci de toate
În a Lui împărăție.

Margareta Boghean

Dumnezeiască, veşnică, neschimbătoare

“Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” (1 Petru 1.25)

Toate învăţăturile oamenilor şi ei înşişi vor trece ca iarba; dar noi suntem siguri cu privire la Cuvântul Domnului că va fi altfel, căci El rămâne veşnic.

Avem aici o evanghelie dumnezeiască; căci care cuvânt poate să dureze veşnic, decât acela care este rostit de Dumnezeul cel veşnic?

Evanghelia este vie totdeauna; tot atât de plină de viaţă acum, ca şi atunci când a ieşit din gura lui Dumnezeu; şi tot atât de puternică să convingă, să întoarcă la Dumnezeu, să refacă, să mângâie, să sprijinească, să sfinţească, aşa cum era pe vremea minunilor.

Această Evanghelie este neschimbătoare: nu este azi iarbă verde şi mâine fân uscat; ci adevărul nestricăcios al Dumnezeului care nu se schimbă. Părerile oamenilor se schimbă, dar adevărul rostit de Dumnezeu, nu se schimbă, ca şi Acela care l-a rostit.

Această Evanghelie – veste bună – pe care ne-o aduce Cuvântul lui Dumnezeu este o pricină de bucurie, o temelie tare pe care noi putem să ne sprijinim cu toată încrederea. Cuvântul “veşnic” cuprinde viaţa, moartea, judecata şi veşnicia. Slavă lui Dumnezeu prin Isus Cristos pentru această mângâiere veşnică. Să ne hrănim cu acest Cuvânt astăzi şi în toate zilele vieţii noastre.

Charles Spurgeon

Mângâiere, siguranţă, satisfacţie

“Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?” (2 Samuel 23.5)

Aici avem un mănunchi de făgăduinţe, ca o cutie cu perle. Legământul este chivotul care cuprinde toate lucrurile. Aceste ultime cuvinte ale lui David, pot să fie şi ale mele astăzi. Ele încep printr-un suspin: nici eu, nici ai mei, nu suntem înaintea lui Dumnezeu aşa cum am vrea. Încercări, griji, păcate, fac să-ţi pară perna tare.

Apoi vine un gând mângâietor: “El a făcut cu mine un legământ veşnic”, Dumnezeu însuşi S-a legat cu mine şi a pecetluit contractul cu sângele lui Isus. Eu sunt legat cu Dumnezeu şi Dumnezeu este legat de mine.

De aici iese o siguranţă; căci acest legământ fiind veşnic, bine întărit şi sigur, n-am de ce mă teme pentru viitor, nici de lipsurile mele asupra unor lucruri uitate, nici de nesiguranţa lucrurilor trecătoare. Acest legământ este o stâncă pe care eu pot să pun temelia şi să clădesc pentru viaţă şi moarte. David nu doreşte nimic mai mult decât mântuirea sa, şi toate dorinţele sale sunt înaintea Lui. El găseşte în acest legământ tot ce poate să dorească un om.

Charles Spurgeon

Sonet în căutarea stâncii

Am pierdut cărarea, asta nu-i spre Tine…
Unde e Golgota, unde-s pașii Tăi?
Nu văd nici o stâncă printre-atâtea văi
Și mă bate vântul, Doamne, și nu-i bine!

Iarna-aduce crivăț rece și străin,
Toamna-mi veștejește inima-mpărțită;
Am țesut din patimi viață încâlcită…
Dă-mi o stâncă, Doamne, a rămas puțin!

Vara îmi încinge mijlocul cu jar,
Ninge primăvara floare scuturată,
În genunchi și-n lacrimi caut o Gabată
Ca să îmi trimită firea la Calvar.

Mai amână, Doamne, clipa ce-o să vie-
Am nisip pe pleoape și la temelie…

Carmina Iri Voicu

In bratul Domnului

E bucurie mare-n inimă
Să-L ştii pe Isus,cu tine.
Că te găseşti printre cei vii
Acolo-n cer în veşnicie.

În braţul Domnului să stai
În Dragostea-I  Divină.
Lumina Lui,mereu s-o ai
Căldura Tatălui,cea Sfântă!

Aici e timpul pe sfârşite
Pământul…se va duce.
Contează cât tu L-ai iubit
Pe-Acel,ce-a stat pe Cruce

E bucurie-n ceruri sus
Călcând pe calea-I Sfântă.
Şi-n dragoste tot ce ai strâns
Drept jertfă sus pe Stâncă!

De vrei în ceruri să ajungi
La masă cu Mesia.
Comori acolo tu să strângi
Unde se află „Ţara Veşnicia”.

E bucurie mare-n cer
De ne-ntâlnim cu Domnul.
Acolo lacrimile toate pier
Că-s culese chiar de Fiul!

Doina Ketterer

Înviorare deplină

“Sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu vor mai tânji.” (Ieremia 31.12)

Oh, dacă sufletul nostru ar primi această îngrijire dumnezeiască, n-ar mai fi uscăciune şi el ar fi ca o grădină a Domnului! La adăpost de stricăciune, înconjurat de har, întreţinut prin învăţătură, cercetat de dragoste, curăţit prin disciplină şi păstrat prin puterea dumnezeiască, acest suflet este astfel pregătit să aducă roade pentru Domnul.

Dar o grădină poate să se usuce din lipsă de apă şi plantele sale să dea îndărăt până aproape să piară. Sufletul meu, cât de repede ţi s-ar întâmpla astfel, dacă Domnul te-ar părăsi! În Răsărit, o grădină fără apă încetează să mai fie grădină, căci nimic n-ar ajunge la coacere, n-ar putea să crească şi să trăiască acolo. Dacă însă grădina este permanent udată ea devine o desfătare pentru cei ce o admiră. Oh, de ar uda Duhul Sfânt sufletele noastre în aşa fel ca fiecare parte a grădinii noastre interioare, fiecare pom sau legumă să primească la timp apa necesară, atunci şi viaţa noastră ar fi ca o grădină roditoare. În toată grădina, veţi putea să cunoaşteţi, după strălucirea verdeţei, pe unde trece apa care o udă, iar în Biserică veţi recunoaşte de asemeni foarte repede unde lucrează Duhul Sfânt.

Doamne, udă-mă şi astăzi, ca să aduc multă roadă spre slava Ta, pentru dragostea Domnului Isus! Amin!

Charles Spurgeon

Asa cum sunt…

Pastor Nicu Butoi

Din pomul vietii

Din pomul vietii ne-om hrani
Si apa vie o vom bea,
Cu Domnul Isus noi vom fi
Iar viata noastra, s-a schimba

Putere iar iar vom capata
Durerea, ne va ocoli
Din fericre vom gusta
O lacrima, nu va mai fii

Vom fii cum Domnul ne-a creat
Cand inca n-am pacatuit
Cu cugetul neintinat
Asa cum Tatal ne-a dorit

Cu ingerii Ii vom canta
Il vom slavi pe Dumnezeu
Si cea fost jos, noi vom uita
Deloc, n-o  sa ne para rau

La ceruri casa ne va fi
Si pacea ne va-nconjura
Pe Salvator Il vom sluji
Si-o sa simtim prezenta Sa

Clipe frumoase vom trai
In locul ce e pregatit
Ai Domnului copiii vom fi
El, pentru asta s-a jertfit

Al Sau sfant sange L-a varsat
Ca noi, sa fim mostenitori
Ocari si chinuri a-ndurat
Prin El, vom fi invingatori

Sa-i dam in veci de veci marire
E Salvatorul cel iubit
El ne-a scapata de la pieire
Noi, drept la viata, am primit.

Florenta Sarmasan

Din orice împrejurare

“Dar eu strig către Dumnezeu şi Domnul mă va scăpa.” (Psalmul 55.16)

Eu trebuie să mă rog şi mă voi ruga. Ce altceva aş putea să fac? Înşelat, părăsit, batjocorit, Doamne, eu voi striga la Tine. Ţiclagul meu, în care m-am refugiat, a ars în flăcări şi s-a făcut cenuşă şi oamenii vorbesc să mă ucidă cu pietre. Dar eu îmi întăresc inima în Domnul, care mă va trece prin această încercare, cum m-a trecut prin atâtea altele. Dumnezeu mă va izbăvi, sunt sigur de acest lucru, cred acest lucru!

Dumnezeu mă va izbăvi şi nu altul. Eu nu doresc nici un alt ajutor şi nu îmi pun nici o încredere în braţul de carne, chiar dacă aş putea să fac acest lucru. Zi şi noapte, seara şi dimineaţa, eu voi striga la El şi numai la El, căci El este Dumnezeul tare. Cum mă va izbăvi El, nu pot să ştiu, dar ştiu că El va face acest lucru. El îl va trimite din ceruri pe îngerul Său care-mi va aduce ajutorul cel mai sigur, cel mai deplin, cel mai bun. Cât este de adevărat că El trăieşte, tot aşa de adevărat este că acel mare “EU SUNT” mă va scoate din această grijă de azi şi toate îngrijorările din viitor. Şi când va veni moartea cu toate tainele veşniciei, “El mă va izbăvi”, aşa cum a spus. Aceasta va fi cântarea mea de bucurie, care mă va întări în timpul ceasurilor întunecoase. Nu este acest lucru ca un fruct copt din pomul vieţii? Eu mă voi hrăni cu el. Ce gust plăcut are!

Charles Spurgeon

Pretul vietii

A fost plătit cu sânge, prețul vieții mele.
L-a plătit Isus, prin jertfa Lui supremă.
L-au frânt, păcatele mele multe și grele,
Eu I-am pus coroană cu spini, diademă.

Pe crucea blestemată, purta întregul amar,
Revărsa iubirea Lui, pregătind o înviere.
Mi-a șoptit blând, că-s al iubirii destinatar,
Descoperindu-mi înaltele emisfere.

Suferința Lui, năștea viitorul meu minunat,
Din jertfa pe cruce răspândea iertarea.
Suferințele mele, toate, s-au estompat,
În iubirea ce-mi dăruia mântuirea.

Dacă voia mea, o supun necondiționat,
Voii Lui sfinte, pe calea neprihănirii.
Mântuită voi fi de orișice fel de păcat,
Învăluită în nimbul divin, al iubirii.

Pregătită jertfa iubirii în cer, de Isus
Acolo unde s-a hotărât suprema iertare.
A deschis spre pământ, o Ușa de sus,
Unde s-a pregătit pentru om o salvare.

Încercarea credinței, apropie veșnicia.
Plină de putere, nu-n merite sau vrednicie.
Necazul și strâmtorarea caută amnistia,
În iubirea, cum numai a Lui, poate să fie.

Mi-a dat strălucirea unui bulgăre de aur.
Curățit de orice fel de impurități sau zgură,
Prin focul iubirii Sale, ajung bun tezaur,
Făcând din mine o nouă și nobilă făptură.

El Marele Meșter Faur, mă prelucrează,
Mă vrea aur curățit și mă frământă bine,
Să fiu un giuvaer, în foc mă cercetează.
Şi-n cuptorul sfinţirii stă alături de mine.

Să cad în disperare nu mă lasă niciodată,
Cu braţele Sale puternice în braţe mă ţine.
În încercare mi-arată, cât sunt de adorată.
Câtă binecuvântare peste mine, vine!

El  Mielul de jertfă, a-înviat și nu mai moare,
E Mântuitorul, Pastorul Cel Bun al inimii mele.
El  e minunatul Mire, ce-L aștept cu ardoare,
Să mă ducă în cer și să zburăm înspre stele.

Viorica Dan