Dorinţa mea e un sărut pe frunte
Din bicele lovind pe pielea Ta
Şi-nfiorat de ce s-ar mai putea,
Să Îţi prefac sărutul în grăunte.
Dorinţa mea e cântecul ce plânge
Pe lemnul de pedeapsă ridicat,
Aduc ca jertfă Mielul legănat,
În taină, între apă şi-ntre sânge.
Şi când iertarea vine-n curcubeu,
Descoperind că eu am fost făptaşul,
Să mă asculte-n hohote sutaşul
Cum am ucis un Fiu de Dumnezeu.
Dorinţa mea să fie a Ta vrere
Până ajung la ultima durere.
Carmina Iri Voicu
“Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5.6)
Aceasta este o făgăduinţă: dacă noi ne plecăm, Dumnezeu ne va ridica. Smerenia duce la slavă; supunerea este calea ridicării. Aceiaşi mână a lui Dumnezeu care apasă asupra noastră ca să ne facă să ne plecăm, este gata să ne ridice ca să primim această binecuvântare. În lumea aceasta trebuie să te pleci, ca să câştigi. Mulţi se înjosesc în faţa oamenilor, dar nu capătă ocrotirea mult dorită. Dar acela care se pleacă sub mâna lui Dumnezeu, va fi îndreptat, sprijinit, îmbogăţit şi întărit de El. Obiceiul Său este de a-i smeri pe cei mândri şi a-i înălţa pe cei smeriţi.
Totuşi lucrările lui Dumnezeu îşi au vremea lor. Trebuie ca acum, chiar din această clipă să ne smerim, pentru ca Domnul să facă să nu apese asupra noastră mâna întristării. Când ne loveşte El, datoria noastră este să primim loviturile Sale cu o supunere totală. Înălţarea noastră va avea loc “la vremea ei” şi Dumnezeu este cel mai bun Judecător al acelui ceas şi zi. Să nu dovedim nerăbdare ca să primim o binecuvântare. Pentru ce s-o dorim mai înainte de vremea ei? Ce pretindem noi? Desigur, nu suntem încă destul de smeriţi, ca să aşteptăm într-o supunere liniştită. Dumnezeu să ne dea această smerenie!
Charles Spurgeon
Dumnezeu e în control 