Sunt doar un om

Sunt doar un om , ființă pieritoare,
O flacără ce-i gata să apună,
Bulgăr de lut ales spre frământare,
Un peregrin ce-şi caută loc sub soare,
Un cântec zbuciumat, pe-a vieții strună.
Sunt doar un om, dar ce valoare mare,
Dumnezeire, ai sădit în mine!
Sculptat de mâna-Ți sfântă, creatoare,
Primit-am eu și duh şi-nfățișare,
Cu-n singur scop, să Te slăvesc pe Tine.

Sunt doar un om, dar când privesc zenitul,
Văd timpul care nu are hotare,
Ating prin crezul meu chiar infinitul,
Căci Tatăl Sfânt, Yehova-Preaiubitul,
Mi-a pus în suflet dorul de-nălțare.
Sunt doar un om, ce binecuvântare!
Sunt limitat în spațiu-timp o vreme,
Dar conștient de-o viață viitoare,
De-o veșnicie plină de grandoare,
Pot să zâmbesc, chiar dacă trupul geme.

Şi doar ca om pot să-nțeleg lucrarea,
Ce a făcut Isus prin dăruire,
El, Fiu de Rege, binecuvântarea
Dă omenirii și deschide zarea,
Făcându-ne drumeag spre nemurire.
Ce merit ai tu, mână de țărână,
Să moară-n locul tău Isus Mesia?
Din puțuri fisurate faci fântână,
Trăirea-i idolatră și păgână,
Dar vrei cu-ardoare raiul, veșnicia.

Întoarce-te la starea ta smerită,
Tu, omule, căci viața-i trecătoare,
Îți schimbă haina ruptă, peticită,
Cu una albă, nouă, curățită,
Prin sânge sfânt, să ai eliberare.
Sunt doar un om, un vis purtat de astre,
Gândind incandescent la nemurire,
Mai poposesc prin spațiile vaste,
Dar la final, în locurile caste,
Vreau să m-așez preaplin de fericire.

Puțin mai e! Mai plâng, dar nu mi-e frică,
Mai doare rana, dar nu sunt înfrânt,
Căci Dumnezeu pe Stâncă mă ridică,
În existența-mi, zilnic se implică
Și îmi îndrumă pașii, prin Cuvânt.
Ești doar un om, poate nu-ți știi menirea,
Dar porți în suflet un divin model,
Te-ncrede-n El, ridică-ţi azi privirea,
Doar Dumnezeu dă pacea, fericirea,
Slăvit să fie-n veci Emanuel!

Luci Boltasu

O călăuză pe toate cărările

“El va fi călăuza noastră până la moarte.” (Psalmul 48.14)

O călăuză ne este de neapărată trebuinţă. Sunt cazuri în care am da tot ce avem pentru ca să ştim ce avem de făcut şi pe ce drum s-o luăm. Am vrea să facem binele, dar şovăim între două moduri în care am putea să procedăm. Oh, cine ne va da o călăuză?

Domnul Dumnezeul nostru primeşte să ne slujească de călăuză. El cunoaşte drumul şi ne va conduce până ce vom ajunge în pace la sfârşitul călătoriei noastre. Am putea să dorim o cârmuire mai sigură? Să ne predăm în întregime cârmuirii Sale şi nu vom fi în primejdie să greşim drumul. Să facem din El Dumnezeul nostru şi vom găsi în El călăuza noastră. Dacă urmăm Cuvântul Său, nu ne vom rătăci deloc în viaţă, numai cu condiţia să învăţăm înainte de toate să ne sprijinim pe El Ia fiecare pas.

Noi avem făgăduinţa că dacă El este Dumnezeul nostru pentru toate zilele şi pentru veşnicie, nu va înceta niciodată să ne călăuzească. Chiar El însuşi ne va conduce “până la moarte”, pentru ca să locuim cu El pentru veşnicie. Această făgăduinţă a cârmuirii dumnezeieşti ne garantează siguranţa pentru întreaga noastră viaţă. Mântuirea mai întâi, apoi cârmuirea până la ultima noastră clipă şi în sfârşit viaţa fericită în veşnicie. N-ar trebui fiecare să caute din tinereţe pe Dumnezeu, să se bucure în El în tot timpul vieţii şi să se odihnească în El la bătrâneţe? Să privim la El pentru călăuzire, pentru ca să putem să ne încredem în El şi-n clipa plecării noastre de pe pământ.

Charles Spurgeon