Am gasit o floare rupta

Sanda Tulics

Suntem asaltati, ce vom face?

Lazar Gog

1 Imp 20:1-13

A biruit credinţa vie

Geneza  22: 1-19
***********************
Când citim despre Avraam,
Despre-a lui credincioşie,
De ieşirea lui din Ur
Şi de-a lui călătorie,
Ne surprinde-n mod plăcut
Sfânta lui fidelitate:
A răspuns cu drag chemării
De-a păşi-n eternitate.

O, ce multe învăţăm
De la cel ce e numit
Tatăl celor credincioşi
Om cucernic, om smerit!
A luat în serios
Şi credinţa şi umblarea
Şi de-aceea Dumnezeu,
I-a dat binecuvântarea.

Multe sunt acele fapte
Ce aduc o confirmare
Despre-al lui ataşament,
Despre-a lui credinţă tare;
Ne vom limita la una
Desigur de toţi ştiută,
E jertfirea lui Isaac,
E atât de cunoscută!

Îl vom urmări acum
Pe Avraam mergând spre munte:
Domnul i-a cerut o jertfă
Nu putea să nu asculte.
„O, dar jertfa-i un copil”
Zice raţiunea-n noi.
„Tată, pentru sacrificiu
Avem iezi şi miei şi boi…

Unde s-a mai pomenit
O aşa aspră cerinţă?
Parcă s-o îndeplineşti
Nu e…nu e cu putinţă!
Cere-mi, Doamne, altceva,
Cere-mi turma de mioare
Sau recolta abundentă
Din fertilele ogoare…

Mi l-ai dat la bătrâneţe
Pe Isaac, întâi născut.
El îmi va fi ajutorul
În ţinut necunoscut;
Cere-mi aurul ce-l am
Ţi-l voi da  cu  bucurie
Să  duc  fiul la altar
Parcă este nebunie.”

Aşa zice raţiunea,
Dar credinţa-i neînvinsă
De firea nerăstignită.
Ea nu poate fi atinsă
Ea învinge-ntotdeauna
Valuri mari de ezitare
Şi munţi mari de îndoială
Şi-o perfidă derutare…

Ea străbate prin furtună
Şi prin negura cea deasă
De cei necredincioşi
E atât de ne-nţeleasă,
E o taină şi-o comoară,
E liantul minunat
Ce ne leagă de Mesia
Şi de Plaiu-İ luminat…

Cine i-a gustat dulceaţa
Se leagă de ea puternic,
Nu mai vrea paharul lumii
Nu mai vrea amic nemernic
Straiul ei îl poartă-ntruna
Şi de plouă şi de ninge
E o flacără sublimă
Niciodată, nu se stinge.

Dar   credinţa  ce e slabă
(În  sensul că  e pasivă)
Află  scuze  şi  motive
E-o credinţă   uscăţivă
Cu ea nu ajungi departe
Spre cerescul Canaan
Ci   e iute biruită
Chiar de cel mai mic duşman.

Şi Avraam  putea găsi
Scuze  să  rămân-acasă
Când Părintele i-a  zis
„Adu-mi jertfa cea  aleasă”
Dar acea flacără vie
Ce-l  unea cu Creatorul
L-a  sculat în zorii  zilei
Şi  şi-a  pregătit  odorul…

„Ne  vom duce la un munte”
Zise tatăl către  fiu
„Să  ne închinăm acolo
Unui Dumnezeu   ce-I viu
Pentru  noi cuvântul  Lui
E  puterea ce   ne  ţine
Este ghidul vieţii  noastre
Pentru-a  face tot  ce-i bine…

Important e,  fiul   meu
S-ascultăm   ce Tatăl  spune,
Să  răspundem  bucuroşi
Cu cântec  şi  rugăciune
El ne dă  orientarea
Prin a lumii  pribegie
El  ne-mpodobeşte  traiul
Cu avânt  şi  energie…

Chiar când  uneori  se  pare
Că cerinţa-i deplasată
El ştie ce este   bine,
El – neprihănitul  Tată,
El  e pavăză  şi  stâncă,
El e-a   noastră  temelie
Tot  ce facem pentru El
S-o   facem  cu veselie.”

Şi-au  pornit spre locul jertfei
Indicat  de-al lor  Părinte
Starea  lor  interioară
S-o  descrie  nu-s  cuvinte
Şi-au călătorit  trei zile
Şi-au  ajuns spre  înserare
Dar  acolo  fiul  puse
Tatălui  o întrebare:

„Unde  vom găsi noi mielul
Pentru-al jertfei act, o, tată?
E o ardere  de  tot
Ce-i  în ceruri  aşteptată”
„Vei vedea astăzi  minuni”
Zise-Avraam încrezător
„El  este Iehova-lire
Este-al  nostru  viitor…

El ne va purta de grijă
O, ce  Tată  iubitor
În acele situaţii
Când  se  vede  numai nor
De  am fi-n cuptor aprins
Sau în groapa  deznădejdii,
Sau în mijlocul urgiei,
Sau în valea cu primejdii,

De-ar veni nămeţi de ură
Gata, gata să ne-nghită
De  ne-ar da numai  prigoane
Omenirea  rătăcită
El  va fi  de  partea  noastră
Să-L slujim cu mulţumire
El e stânca izbăvirii,
El este  IEHOVA-LIRE!”

Şi-a  clădit  apoi altarul
Din lemne în spate-aduse
Şi   pe  fiul preaiubit
Deasupra pe  lemne-l puse
Parcă  te cuprind fiori
Când citeşti ce s-a-ntâmplat
Cum feciorul era gata
Ca  să   fie  înjunghiat…

Dar  în  clipa   cea  mai   grea
Când  a ridicat   cuţitul
Ce să  vezi? Dintr-un tufiş
Se  aude  behăitul
Şi-un berbece  se căznea
Capul să-şi elibereze
Iar  al Cerului  sfânt sol
A-nceput să  cuvânteze:

„O, Avraame, Ceru-ntreg
Îşi exprimă   bucuria
Căci  Stăpânul nostru veşnic
Ţi-a  testat  credincioşia
Şi ţi-a   dat   suprema  notă
Tu de  El eşti  ataşat
Mergi cu fiul tău  acasă
Şi slujiţi-L necurmat…

Şi  ai  dovedit, Avraame
Că-L iubeşti pe Domnul vieţii
Mai  mult ca pe fiul tău
Dat la  anii  bătrâneţii
Mergi acasă  şi trăieşte
Prin credinţă  anii daţi,
Ani de pace  sufletească
Unui trai  sfânt, dedicaţi.”

***
De  avem credinţă  vie
Cum  avut-a  şi Avraam
Ne  vom ataşa  puternic
De acei din sfântul   neam
Îl vom crede  pe  cuvânt
Pe  Cel ce-a creat  natura
Şi  vom împlini  cu drag
Ce  ne spune  ea, Scriptura..,

Şi  vom crede în minuni
Şi  le vom vedea-mplinite
Pe Stăpân  Îl  vom cinsti
Din inimi  neprihănite
Vom vedea cum  furnizează
Soluţii  în încercări,
Cum ne scoate  din strâmtoare,
Cum ne dă  încurajări…

Vom străbate  drumul vieţii
Cu încredere  deplină
Şi  vom căuta să   fim
Mărturie  şi lumină
Şi  vom trece prin necazuri
Fără   murmur sau cârtire
Şi nicicând  nu ne-om  abate
De  la starea de  slujire…

Vom învinge  multe piedici
Întâlnite pe cărare
Şi vom rezolva  probleme
Cu iubire şi   răbdare
Vom putea-nfrunta păcatul
Şi vom fi  biruitori
Nicicând la nevoia lumii
Nu vom fi  nepăsători.

După  dragoste-i  credinţa
Nu putem a le desparte
Doar cu ele   vom ajunge
Până   dincolo   de  moarte.
George Cornici

O singură privire a Domnului

“Domnul s-a uitat la el şi i-a zis; Du-te cu această putere pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimet Eu?” (Judecători 6.14)

Ce privire şi-a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon! Această privire i-a schimbat descurajarea într-o vitejie sfântă. Dacă privirea noastră la Domnul ne izbăveşte, ce trebuie să fie privirea Lui asupra noastră? Doamne, priveşte azi Ia mine şi întăreşte-mă pentru datoriile şi luptele de azi.

Şi ce vorbă a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon: “Du-te”! El n-a mai şovăit. El ar fi putut să răspundă: “Cum, să mă duc cu slăbiciunea mea!” Dar Dumnezeu opreşte scurt această întâmpinare a lui Ghedeon, căci adaugă: “Du-te cu puterea pe care o ai”. El văzuse o putere în Ghedeon şi Ghedeon n-avea decât să pună în lucrare această putere ca să izbăvească pe Israel din mâna madianiţilor. Se prea poate ca Domnul să vrea să facă prin mine ceva ce n-aş fi visat niciodată. Dacă El m-a privit, El m-a întărit. Prin credinţă eu voi încerca puterea pe care El mi-a dat-o. El nu mi-a zis: “Stai în nelucrare cu puterea pe care o ai”. Nicidecum! Dimpotrivă, El îmi zice: “Du-te”, pentru că El mă întăreşte.

Şi întrebarea pe care i-o pune Dumnezeu lui Ghedeon, mi-o pune şi mie: “Oare nu te trimit Eu?” Da, Doamne, Tu m-ai trimis şi eu merg cu puterea Ta. La porunca Ta, eu pornesc pe cale şi, mergând pe cale sunt sigur că Tu vei birui prin mine.

Charles Spurgeon