Nu te lasa invins

Nu te lăsa învins de val, furtună
Când suflă înspre tin’ puternic
Tu să nu uiţi, mereu, pe urmă
Se vede soarele cucernic.

Nu te lăsa răpus de valul care
Are menirea să te-nnece
Ci cu privirea înspre Soare
Să te înalţi mai sus de ape.

Să nu priveşti furtuna ca duşmanu-ţi
Ci să te-ajuţi să urci mereu
Întocmai cum un vultur are aripi
Şi nu-i pasă de ea, nu i se pare greu.

Tu ai aripile credinţei
Pe care poţi să le încerci
Ti-i înălţa pe culmile planetei
Din ape vei ieşi să nu te-nneci

Să nu privi durerea ca duşmană
Ci s-o accepţi în viaţa-ţi călăuză
Te vei trezi cândva fără de rană
Şi-atunci vei înţelege tot o dată…

Nu vei pieri pe calea ta
Când chiar în miljocul furtunii
Pe Cel Sfânt Îl vei lăsa
Să te conducă spre limanul Ţării.

Vei amuţi la gândul că în barcă
Eşti tu cu El şi asta este bine
Că acest lucru-ţi garantează
Speranţa zilelor de mâine.

Nu vei pieri când va veni furtuna
Nu te vei stinge în neant
Ci vei fi tare pentru totdeauna
Vei fi al Lui Isus Talant.

Vei străluci întocmai cum o rază
Se-arată-n noapte să te lumineze
Vei fi mereu un cavaler cu vază
Pentru acel ce ştie să lucreze.

Să nu te temi când visele-ţi frumoase
Te părăsesc căutându-şi altă minte
Ci să te-ncrezi în Domnul care poate
Ca şi din morţi să mai renască fiinţe.

Va veni timpul când te vei trezi
Cu toată dragostea-ţi fierbinte
Şi-atunci, Lui Îi vei mulţumi
Că a lucrat ca un Părinte.

Vei fi ferice-atunci că astfel
Ales-A Domnul să lucreze
Că ce-i mai bine, ştie El
Şi vrea să te înnobileze.

Alege calea suferinţei
Şi nu privi nicicând în urmă
Alege calea birunţei
Chiar dacă toţi te vor ca pradă.

Nu te lăsa vreodată-nvins
De gândul că de faci un bine
Vei fi cu răul răsplătit
Şi nu te mai gândi la tine.

Când faci lucrarea pentru Domnul
Nimic în lume nu-i puternic
Să taie crengile din pomul
Ce e al vieţii tale rodnic.

Adrian Daniel Stetco

Domnul este însoţitorul nostru

“Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23.4)

Ce dulci sunt aceste cuvinte care ne arată siguranţa pe patul de moarte. Câţi le-au repetat cu plăcere în ultimele lor clipe.

Dar acest verset se potriveşte şi în agoniile sufletului în timpul acestei vieţi. Unii ca Pavel, în fiecare zi sunt în primejdie de moarte, fiind cuprinşi de tristeţe. Bunyan în “Călătoria creştinului”, scrie despre “Valea umbrei morţii”, cu mult înainte de a ajunge la râul care curge la poalele colinelor veşnice. Mulţi dintre noi au trecut de mai multe ori prin întunecosul şi îngrozitorul tunel al umbrei morţii, şi putem mărturisi că numai Domnul a putut să ne ajute să trecem prin gândurile înspăimântătoare, umbrele misterioase şi descurajările teribile de care acest tunel e înconjurat. Dar Domnul ne-a sprijinit, ne-a apărat împotriva tuturor temerilor destul de mari, atunci când chiar sufletul nostru era aproape să leşine. Am fost apăsaţi şi asupriţi din toate părţile, şi cu toate acestea am supravieţuit, căci am simţit prezenţa Păstorului celui Mare, şi am fost plini de încredere că toiagul Său ne va apăra de toate loviturile mortale ale duşmanului.

Dacă acest timp ne este umbrit prin aripile negre ale vreunui necaz mare, să slăvim pe Dumnezeu printr-o încredere liniştită în El.

Charles Spurgeon