Duhul (Mandria)

În spate stă si râde-un duh,
Crezând că mă va prinde,
Că nu îl voi simţi cand: zbuf!
De gât mă va cuprinde.

Dar iată că din faţă,
O Mână-mi face semn
Să mă întorc îndată
În spate şi să-ntreb.

-O,cum te cheamă,spune-mi?
De ce stai lângă mine
La doi metri distanţă?
-Aşa primii povaţă.
Pe mine mă trimise
Cel ce stă in culise
„Mandria” e-al meu nume
Şi vreau să sui pe tine.

Mă vezi ce firav sunt,
Nu o să ai povară,
Iar de mă laşi,te duc
Către marea comoară.

Şi nimeni n-o să fie
Ca tine dintre toţi
Tu dă-mi crezare mie
Şi uită de ceilalţi.

Am stat puţin pe gânduri
Şi-apoi mi-am amintit
Că de la începuturi
O Mână mi-a vorbit.

Mi-a arătat străinul
Să pot să mă feresc
Cum să-ndrăznesc Cuvântul
Să Îl nesocotesc?

Era aşa aproape duhul
C-aproape m-a convins
Dar am ales Stapanul
Şi nu m-am compromis.

El m-ajutat atuncea
Să pot să mă smeresc
Şi am văzut minunea:
„De duh mă depărtez!”.

Ce minunat e Domnul,
El scapă pe ai Lui
Dar nu ţine isonul
Satanei ş-alor lui.

Apleacă-te in rugă
Şi-n post tu să veghezi
Că ai să-i pui pe fugă
De li te-mpotriveşti.

Şi nu te ţine tare
Când ştii defapt ce eşti
Oricât ai fi de mare
Nu poţi să biruieşti.

O mâna de ţărână
Nu poate birui
Doar Duhul când te-ndrumă
Te poate izbăvi.

Isip Alexandru

Picioarele întărite

“Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase.” (Habacuc 3.19)

Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat!

Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!

Charles Spurgeon