Print si cersetor

Imagini vii prin fața mea trec iute, ca-ntr-un vis
Se-ndeparteaza si se pierd in orizontul stins:
Copilaria ce-a trecut,un sunet efemer
Cu fiecare zi ce-n zbor m-a apropiat de cer.
De fraged am simtit mereu o sete de-absolut
Ce tot mai mare zi de zi in mine s-a facut.
Si-am inceput sa inteleg viata,sensul meu
Şi  ca exist ca sa traiesc pe veci,cu Dumnezeu.
Că orisicât as vrea sa fiu cum nu mi-e dat sa fiu
Nu pot schimba menirea mea,nici numele de fiu;
Că nu ma pot juca-n noroi cu haina mea de prinţ
Precum miliarde de copii murdari,far’ de parinți;
Că e mai greu sa fii un prinț decat un cersetor
Că poti fi prinţ nu in noroi,ci doar mai sus de nori.
Si-am inteles atunci in duh ca vine-o mare zi
Când cu-absolutul nesfarsit eu ma voi contopi;
Și nu credeam ca poate fi un ţel mai minunat
Decat sa fiu parte din El,chiar de n-am meritat.
*
Imaginea micului prinț se pierde iute-n zari
Căci n-au crescut aripi de zbor,nu-i încă timpul lor..;
Din prințul nobil ce-a crescut văd fiul de-mparat
Ținut mereu de Dumnezeu prin harul Sau bogat;
Si-n fata mea-n imagini vii ma vad eu oglindit
In setea mea ce azi e jar aprins din infinit:
Viata mea traita-n El,cu dorul dupa cer,
Scrisori de dragoste-n cantari si versuri spre Etern;
Mai vad si probe,incercari sa pot sa dovedesc
Daca sunt vrednic de Hristos, de Tatal meu ceresc;
Si chiar fiind ingenuncheat ma vad cuprins de El
Cu dragoste tinut prin Har,inaintand spre ţel.
*
Si toate vad cum trec in zbor,imagini si-amintiri
Iar azi ca fiu traiesc prin El frumoase impliniri,
Caci tot ce-n mine am simtit din fraged inceput
Azi vad cu ochii sufletesti în faptă,tot mai mult.
Si aripi se ivesc in zori pe raze catre cer
Spre absolutul ce-am visat,sa ma unesc cu El.
Ca fiu de Vesnic imparat, ca fiu eu am trait
Mi-am dat silinta sa-mplinesc Cuvantu-i proslavit.
In timp ce altii-au adunat eu însă-am aruncat
Si-am adunat în timp ce atâți și atâte-au aruncat.
Gunoaie multe si noroi au devenit comori
Pentru miliarde de pierduti,ce-aduna de cu zor.
Pe toate eu le-am refuzat,de ce sa ma-ntinez?
De ce sa fiu murdar si eu,vlastar imparatesc?
Sunt insetat de absolut, nu de un gol etern
Vreau sus cu Tatal sa ajung,nu jos cu lucifer!
De ce sa las cununa mea pentr-un noroi vâscos
Când pot trai ca fiu in cer alaturi de Hristos?
Atât am plâns si-am îndurat si tot n-am renunțat
Atâția ani..,chiar zeci au fost,’napoi însă n-am dat!
De ce acum cand se deschid aripile spre zori
Sa dau cununa pe noroi si haina pe gunoi?
O viata-ntreaga am trait ca fiu al Sau iubit
In casa Tatalui preasfant,Cuvantu-i implinind;
Am adunat comori in cer ce altii au refuzat
Cu nonșalanță tot ce-i bun cu silă au călcat…
Sa fii al Domnului scump fiu e titlul cel mai sfant
Nu se compara cu nimic ce-i jos pe-acest pamant!

Nu voi pleca înspre deşert,nu ma voi rataci
Căci candela,Cuvantu-i sfant ma va calauzi!
Inca putin si jarul meu ce-atat m-a mistuit
Se va preface-n sarbatori in cerul stralucit!
IL voi vedea pe Tatal meu,pe-Acel ce m-a creat
Cel ce-mi va spune:esti al Meu,esti fiu de Imparat!
Atuncea setea de nespus si jarul meu de dor
Vor dispărea când eu voi bea din veșnicul izvor.
Ce văd acum ca intr-un vis atunci nu va mai fi
Căci numai Dragostea din cer pe veci va dainui!
De aceea astazi eu traiesc prin El si pentru El
Sunt fiul Lui și sunt al Lui,iar Casa mea e-n cer!

Emanuel Hasan

Reclame

Aşa cum e viaţa

“Dacă aveţi din belşug în voi aceste lucruri, ele nu vă vor lăsa nici leneşi, nici neroditori.” (2 Petru 1.8)

Dacă vrem să slujim Domnului printr-o viaţă rodnică, trebuie să avem unele lucruri sigure înăuntrul nostru; căci nimic nu poate ieşi afară din noi, dacă nu a fost mai întâi înăuntrul nostru. Trebuie să începem prin credinţă, care este baza tuturor virtuţilor, apoi să ne silim să unim cu ea fapta, cunoştinţa înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Toate aceste lucruri vor aduce în viaţa noastră ca roadă, o activitate folositoare; aceste lucruri sfinte trebuie să fie din belşug în noi, altfel vom fi sterpi. Fructul pomului trebuie să fie plin de suc, pentru a avea gust plăcut.

Am văzut oameni cu daruri duhovniceşti bogate, fără însă să fi făcut vreun bine real pentru pocăinţa sufletelor. După cercetări serioase, ne-am dat seama că le lipseau unele haruri absolut trebuitoare pentru a ajunge la acest rezultat. Pentru a fi cu adevărat folositori, harurile sunt mai presus ca darurile. Cum e omul, aşa şi lucrul său; pentru a face mai bine, el trebuie să fie mai bun. Să fie acest verset un îndemn pentru cei nerodnici, dar oricum şi pentru mine însumi.

Charles Spurgeon