Înălţarea Domnului

Timp de vreo patruzeci de zile
După ce Domnul a-nviat,
Celor ce au umblat cu Sine
Adeseori S-a arătat.

Când erau toţi strânşi laolaltă
Acolo,-n camera de sus,
Cum s-a-ntâmplat şi altă dată,
Apăru între ei Isus.

Le-a spus despre Împărăţie,
Despre tot ce se va-ntâmpla
Şi că primi-vor forţa vie
Pe Duhul Sfânt, ce-i va-ndruma.

Şi Duhul Sfânt, Mângâietorul
Va rămâne în veci cu ei
Când El, Isus, Mântuitorul
Curând pleca-va dintre ei.

I-a luminat atunci la minte
Ca să priceapă din Scripturi
Ale proorocilor cuvinte
Şi sfintele învăţături;

Hristosul trebuia să moară
În locul celor vinovaţi
Dar şi să învieze iară
Ca noi să fim răscumpăraţi.

Le-a spus să propovăduiască
La orice om de pe pământ
Că poate să se mântuiască
De crede-n numele Lui sfânt.

Dacă de rău se pocăieşte,
Va crede, se va boteza,
O nouă fire dobândeşte
Şi va trăi spre slava Sa.

Martori devin, ai Învierii
Toţi cei ce cred în jertfa Sa
Ei duc vestea răscumpărării
Şi-o viaţă nouă vor avea.

După aceste sfaturi multe,
Învăţătorul i-a chemat
Către Betania, spre munte,
Unde-au mai fost şi altadat’.

Acolo, mâinile-şi întinse
Spre ei şi-i binecuvântă.
Uşor-uşor, El Se desprinse
De-acest pământ şi Se-nălţă.

Rămas-au toţi în adorare
Cu ochii aţintiţi spre cer
Cu sufletele-n închinare
În al credinţei sfânt mister.

Uimiţi, cu toţi Îl urmăriră
Până-L acoperi un nor.
Atunci, doi îngeri se suiră
Ca să le spună tuturor:

“Bărbaţi galileeni, de ce staţi
Şi vă uitaţi miraţi spre cer?
Acest Isus, ce-L urmăriţi toţi,
Va coborâ-n acelaşi fel!

Cuprinşi de-o mare bucurie
Au mers în camera de sus
Fiind de-atunci, o mărturie
A învierii lui Isus.

Ei stăruiau în părtăşie,
În cereri şi în rugăciuni,
Luau cina cu bucurie
Şi făceau semne şi minuni.

Trăiau cu toţi în armonie,
În pace sfântă şi mult har,
Lucrau pentru Împărăţie
Ducând la toţi cerescul dar:

Iertarea doar prin pocăinţă
Faţă de Domnul cel de sus
Şi mântuirea prin credinţă
În jertfa sfântă-a lui Isus.

Şi noi, creştinii de la urmă,
Aceeaşi misiune-avem:
Să vieţuim în sfânta turmă,
Calea spre cer s-o arătăm.

Domnul Isus Se va întoarce
Curând, aşa cum S-a-nălţat.
Ferice de acel ce face
Cum Domnul său l-a învăţat!

Pavel Mariana Florica

Plouă fără nori? nicidecum

“Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ.” (Eclesiastul 11.3)

De ce să ne temem de norii care vin să întunece cerul nostru? Ei ne ascund soarele pentru o clipă, dar nu pot să-l stingă, şi-l vom vedea lucind din nou, în curând. Aceşti nori sunt încărcaţi cu ploaie şi, cu cât sunt mai negri, cu atât mai îmbelşugată va fi revărsarea care va cădea din ei. Cum am avea ploaie fără nori?

Încercările ne-au adus de fiecare dată binecuvântări şi ne vor aduce mereu. Deci ele sunt plăcuţii vestitori aducători de haruri binefăcătoare. Domnul nostru ne poate adăpa cu necazuri, dar nu ne va îneca în mânia Sa. Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru, ne sosesc adesea sub învelişuri negre. Carele Lui huruie, dar sunt pline de binecuvântări. Toiagul Lui îmboboceşte cu flori mirositoare şi fructe delicioase. Să nu ne tulburăm când se întunecă cerul, ci să cântăm, căci ploile din aprilie ne aduc florile din mai.

Doamne, norii sunt aşternutul picioarelor Taie. În ziua întunecoasă, Tu eşti lângă noi. Cu dragoste Te privim şi ne bucurăm. Credinţa vede norii descărcându-se şi făcând să reînverzească colinele şi câmpiile.

Charles Spurgeon