Scrisoare catre Dima

Frate Dima indraznesc sa iti scriu ce am in gand
Ca nu pot uita de-atuncea, cand noi ne rugam plangand
Sau cantam de bucurie, intarindu-ne-n credinta
Tot mai alipiti de Domnul, chiar trecand prin suferinta.

Cum, alaturea de Pavel am rabdat chiar prigonirea
De la neamuri si iudei, cand le vesteam mantuirea.
Ai putut sa uiti tu, Dima, cum in dragostea dintai
Ca si mine ai jurat, ca tu neclintit ramai ?

Si ca nu va fi in stare nimic ca sa te desparta
De dragostea lui Hristos ? Dima draga, dar ma iarta,
Sunt asa de intristat mi-a ajuns si mie stirea
Ca de-acum faci altceva, numai vestesti mantuirea.

Mi-amitesc cum altadata, precum scrie, eram una
Si nu ma impac cu gandul sa te pierd pe totdeauna.
Mi-am luat asa ‘ndrazneala si te intreb frate iubit
Spune-mi, de cand ai plecat, spune-mi, mai esti fericit ?

Cum a putut sa te prinda dragostea asa de lume,
Ce chemari te-nduplecara si, ce ti-au promis anume ?
Ce onore si ce slava, ce cununa ti-au promis
Cand ai parasit pe Pavel si in taina te-ai decis ?

Vei mai auzi tu oare, « bine, vino sluga buna »
Atunci cand biruitorii, vor primii pe cap cununa ?
Ce alegere gresita, sortii tu i-ai aruncat,
Pentru dragostea de lume, te-ai racit si  te-ai schimbat.

Pavel, va primi cununa, ce-n veci nu s-a vestejii,
C-a luptat lupta cea buna, insa tu, ce vei primi ?
Nu ai vrea, as  vrea sa-ti spun, sa te-ntorci iar inapoi
Cu adanca pocainta ? Te vom sprijinii si noi.

Alte stiri n-am despre tine, de la Pavel am aflat
Cand ne-a scris intr-o scrisoare, doar ca Dima a plecat.
Ne-a mai scris intr-o scrisoare, despre acei care zidesc
Si ca uni-n loc de aur, lemn si paie folosesc.

Fiecare sa i-a seama, ne-a scris el, ca intr-o zi
Lucrarea fiecaruia, focul, o va dovedi.
Si daca lucrarea arde, isi va pierde rasplatirea
Si de-am inteles eu bine, insa, nu si mantuirea.

Ma gandesc la toate-cestea, c-asa scrie-n acel loc
Despre unii c-au sa fie, mantuiti, dar ca prin foc.
Stii si tu cum primi Tatal iar pe fiul ratacit
Chiar si dupa ce averea si partea si-a risipit.

Si pe Petru care-odata, de Hristos s-a lepadat
Iar daca s-a’ntors cu lacrimi si cainta a fost iertat.
Nu ai vrea sa faci ca Petru, crezi ca nu vei fi primit ?
Tu sti cazul din Corint, cata hula s-a pornit !

Noi credeam ca niciodata un pacat atat de greu
Nu va mai primii iertare, insa Pavel, dragul meu
Dupa ‘ntelepciunea data, cat si dupa harul dat
Cand i-a vazut pocainta a zis sa fie iertat.

Binenteles, ca insul, plange- asa precum plangea
David, dupa ce Natan, l-a mustrat de fapta sa.
Te rog cantareste bine, Dumnezeu e bun si drept,
Insa-mi pare rau de tine, te iubesc si te astept.
Un frate care te iubeste !

Nicolae Bec

Rănirea făcută pentru vindecare

“Veniţi să ne întoarcem la Domnul? Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca, El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.” (Osea 6.1)

Înainte de a vindeca, Domnul găseşte cu cale să lovească. El face aceasta cu mâna sigură a chirurgului, condusă de dragostea inimii Sale părinteşti. Dar înainte de a bandaja, El loveşte; fără aceasta ar fi o lucrare necompletă. Legea a fost dată înainte de Evanghelie; şi Dumnezeu face să se nască în noi simţământul nevoii de a ne întoarce la El, înainte de a ne veni în ajutor. Eşti tu zdrobit de lucrarea convingătoare a Duhului? Sau poate te găseşti în duhul robiei care-ţi insufla frică? Acestea îţi dau simţământul nevoii ca rănile inimii tale să fie legate şi vindecate prin Evanghelie.

Nu deznădăjdui, sărmană inimă, ci vino la Domnul cu rănile tale sângerânde şi gândurile tale negre. Numai El te poate vindeca şi în aceasta e toată bucuria Sa; lucrarea Lui este de a bandaja inimile zdrobite, rănite, şi El singur are o îndemânare desăvârşită şi slăvită. Deci, nici o întârziere! Dar, să ne întoarcem la Domnul Dumnezeu de care ne-am depărtat. Să-I spunem de rănile noastre arzătoare şi să-L rugăm să-Şi termine lucrarea. Oare chirurgul face o tăietură ca apoi să-şi lase pacientul sa sângereze până va muri? Şi Tu, Domnul meu, ai putea sa laşi să se mărească suferinţa unui suflet şi a unei sărmane inimi tulburate? Nu, Doamne, aceasta n-o vei face niciodată!

Charles Spurgeon