Un picur de lumina

Da, Doamne! Tu ai aprins lumina-n mine,
Să văd bine-ntunericul ţesut de neştiinţă,
De păcatul ce mă ţinea departe de Tine.
Şi-ai pus în mine o vie credinţă.

Peste întuneric, ai revărsat lumina Ta
Şi-ai despicat bezna, ca să pătrundă făclia,
Să strălucească iubirea în splendoarea Sa,
O iubire ce din Tine îşi ia energia.

Da! Tu, Te înduri de sufletul care geme,
În sângele Tău m-ai spălat de păcatul greu,
Care m-a stăpânit atâta amar de vreme.
Tu ai ridicat povara sufletului meu!

Mi-ai deschis ochii, să-Ţi văd strălucirea,
Mi-ai arătat Calea, ce descoperă Adevărul,
Ai adus mai aproape de mine nemurirea.
Şi m-ai urcat pe stâncă, să ating cerul.

N-am meritat o iubire fără asemănare,
Ce-n jertfă s-a aprins pentru al meu păcat.
Ai vrut să mori pentru a mea salvare,
Doamne, m-ai iubit nemăsurat!

Mi-ai dat învierea din morţi, cu iubire,
Ce nu se poate măsura cu nici un etalon.
Reverşi prin Harul Tău neprihănire,
Tu, nu dispreţuieşti nici un om.

Te apleci, la suferinţa celui care strigă,
Alini orice durere, torni balsam vindecător,
Rupi toate lanţurile, orice fel de verigă,
Cu iubirea Ta, Scump Mântuitor.

Nu treci, pe lângă cel care Te cheamă,
Tu, l-ai chemat de mult şi-ai aşteptat!
Şi alergi, la cel ce în sfârşit Te cheamă,
Să-i dai Harul Tău, din plin, nemăsurat.

Curcubeul vieţii mele, la orizont răsare,
Să-mi amintească, hotărârea de a trăi curat.
Şi de cerul îmbrăcat în sărbătoare,
Pentru mine păcătos, recuperat.

Din dragoste, socoteşti omul neprihănit,
Prin Harul iubirii înflorit în jertfa pe cruce.
Doamne, cât de mult , Tu, m-ai iubit!
Păcatul meu Te-a apăsat la cruce.

Tu! O nouă viaţă, atunci, mi-ai dăruit,
Viaţă veşnică în cerul deschis pentru mine.
Prin harul iubirii Tale m-ai mântuit,
Să pot o veşnicie, să fiu cu Tine.

Mi-ai dat lumină, să am vederea clară,
Puterea, să fiu supusă voii Tale totdeauna.
Ai revărsat înţelepciunea necesară,
Să pot ajunge să primesc cununa,

Să văd limpede, drumul ce l-ai deschis.
Să nu m-abat nicicând pe altă cale,
Să-mi fie ţintă al Tău paradis,
M-ai cuprins, Isuse, în braţele Tale.

Slăvit să fie în veci Numele Tău.
Dumnezeul mântuirii mele, Domnul meu!
Amin.

Dan Viorica

Slujitorul răsplătit

“Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui şi cine îngrijeşte de stăpânul său va fi preţuit.” (Proverbe 27.18)

Domnul Isus este cel mai bun dintre stăpâni şi este o cinste să fii primit să faci cel mai mic lucru pentru El. Slujirea pentru unii stăpâni seamănă cu sădirea unui pom sălbatic care nu dă decât roade amare; dar a sluji pe Domnul, este ca sădirea unui smochin care dă cele mai dulci smochine. Slujirea pentru El este o plăcere; cu timpul, cine-i slujeşte Lui, înaintează sigur; succesul în lucrare este binecuvântare aici pe pământ, iar răsplata pentru ea este slavă în cer.

Cele mai mari cinstiri le vom căpăta în viaţa viitoare, când smochinele vor fi coapte. Îngerii, care acum sunt slujitorii noştri, ne vor duce acolo, când lucrarea încredinţată nouă va fi terminată. Cerul, unde se află Domnul Isus, va fi şi casa noastră, fericirea noastră veşnică şi Domnul Isus, însoţitorul nostru slăvit. Cine-şi poate închipui tot ce-i cuprins în cuvintele: “Acela care slujeşte cu grijă Stăpânului său, va fi cinstit?”Doamne, ajută-mă să-Ţi slujesc, lăsând la o parte orice dorinţă de a fi cinstit de alţii, până nu mă vei cinsti Tu însuţi. Duhul Tău cel sfânt să facă din mine un lucrător răbdător şi un slujitor smerit.

Charles Spurgeon