Pe partitura lumii noastre

Pe partitura lumii noastre
A fost greșit aranjamentul
Și fiecare notă-n parte
Anticipa mai mult falsetul.

Chiar la-nceput avea solie
Ca să încânte tot ce mișcă,
Și răsuna o melodie
Cum rar în lume se mai iscă.

Pe partitura lumii noastre
Era un cântec glorios,
Dar s-a stricat când omenirea
A mers din ce în ce mai jos.

S-a încurcat orice măsură
Din muzica Celui de sus
Atunci când Lucifer trădase
Și devenise nesupus.

S-a introdus un sunet sobru,
Nimic nu mai suna la fel,
Păcatul a stricat cântarea
Compusă numai cu un țel.

Pământu-ntreg schimba cântarea
Și-acum suna așa de greu,
Era cântată-nfiorarea
În lumea-ntreagă, tot mereu.

Cu fiecare notă-n parte,
Se auzea un fals real,
Păcatul murdărea cântarea
Și a stricat ce-i natural.

Dar într-o zi, Compozitorul,
Acel ce-a scris de la-nceput
Cantarea-aceea minunată,
O noua piesă-a conceput.

A hotărât să scrie iarăși
O partitură minunată,
Pe care să nu poată nimeni
Să o modifice vreodată.

O nouă piesă glorioasă
A început să cânte iar,
Când pe pământ, din nemurire,
Noi am primit un mare dar.

Din primele măsuri, cântarea
Se auzea tot mai frumos,
Căci Dumnezeu cu îndurarea,
A scris o piesă prin Cristos.

Pe partitura lumii noastre
A început să sune lin
O nouă piesă minunată
Plină de pace și alin.

Isus Cristos cu al Său sânge
Rescrie minunat cântarea,
Dar fiecare notă-n parte
Cu sângele-I este notarea.

Pe partitura lumii noastre
Răsună și acum cântarea,
Dar nu oricine o aude,
Ci doar cel ce-a primit salvarea.

Denis Dan

Prin credinţă, nu prin simţire

“Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani 1.17)

“Nu voi muri, ci voi trăi!” zice David. Eu cred în Domnul Dumnezeul meu şi această credinţă îmi va da şi păstra viaţa. Aş vrea să fiu dintre aceia a căror viaţă este din numărul celor neprihăniţi; dar chiar dac-aş fi desăvârşit, n-aş încerca niciodată să mă socotesc neprihănit prin propria mea îndreptăţire, ci aş dori mai bine să mă agăţ de lucrarea Domnului Isus, pentru a nu trăi decât prin credinţa în El şi nimic altceva. Dacă aş fi în stare să-mi dau trupul să fie ars pentru Domnul, nu mă voi încrede în curajul meu, nici în credincioşia mea, ci aş trăi tot prin credinţă.

Este mult mai multă siguranţă şi fericire în a trăi prin credinţă, decât a trăi prin simţămintele sau prin faptele mele. Rămânând lipită de butuc, mlădiţa are o viaţă mai roditoare decât ar avea prin ea însăşi, dacă i-ar fi cu putinţă să trăiască despărţita de butuc, dar aceasta nu-i cu putinţă. A trăi lipiţi de Domnul Isus şi luând totul din El, este cel mai dulce lucru şi – în acelaşi timp – cel mai sfânt. Şi dacă cel mai neprihănit om nu poate trăi decât în acest fel, cu atât mai mult eu, care nu sunt decât un biet păcătos!

Doamne, eu cred; mă încred numai în Tine. Ce altceva pot face? A mă încrede în Tine este viaţa mea şi mă voi lipi de Tine tot mereu, până la sfârşit.