Povestea inimii tale

Tineri spre fericire

         Într-o zi, o inimă micuță s-a uitat în oglindă, s-a examinat cu atenție și, când s-a văzut, s-a umplut de uimire și de bucurie: cum bătea ea ritmic, umplând cu lichidul vieții fiecare cămăruță a ei, cum păstra foarte puțin pentru sine și restul îl trimitea în tot universul visceral! Cel mai mult a fost însă surprinsă să constate că orice veste, fie bună, fie rea, îi afectează bătaia, o face să râdă cu putere sau să plângă cu lacrimi de sânge.

Într-o zi, a primit de la mușchi și de la creier o solicitare voluminoasă: s-a străduit, cu toate puterile, să le răspundă, dăruind mai mult sânge, dar nu a putut. A strigat la o inimă mai mare, cerându-i să o îmbrățișeze puternic, pentru a pompa mai mult spre organele care i-au cerut ajutorul. Dar în loc de îmbrățișare a primit… o palmă puternică. Inima micuță s-a mâhnit…

Vezi articolul original 333 de cuvinte mai mult

Este Domnul !

http://video.resursecrestine.ro/predici/107726/este-domnul

Lazar Gog

Imnul Eliberarii

Primit-am graţierea,sunt salvat !
Zdrobit e lanţul greu ce mă ţinea,
Nu mai sunt rob,de azi sunt liberat
Căci Domnul m-a plătit cu jertfa Sa.

Să strige întruna vechiul meu stăpân
Chemarea lumii nu o mai ascult..
În braţul Celui sfânt am să rămân
Căci nu mai voi al poftelor tumult.

Primit-am, nou, un cântec minunat
Ce proslăveşte Mielul Salvator,
În rana Lui şi-n haru-I minunat
Găsit-am leac dorit şi-alinător.

O nouă viaţă-n mine s-a născut,
Şi toate cele vechi s-au transformat
Făptură nouă Domnul m-a făcut
Şi-o nouă destinaţie mi-a dat.

Spre Patria de sus de-acum ţintesc
Cu toată îndrăzneala m-oi sili,
Lăsând în urmă tot ce e lumesc
În veci de veci pe Domnul voi servi.

De-acum voi duce sfânta mângâiere,
Acelor ce sunt azi cum am fost eu,
Primind şi ei divina graţiere
Să-L proslăvim cu toţi pe Dumnezeu.

Slujind cu drag şi multă dăruire,
Aşa să mă găsească-al meu sfârşit,
Apoi, chemat la Cer, uitând de fire,
Să fiu în veci cu Cel ce m-a iubit.

Daniel Scurt

Duşmani deveniţi prieteni

“Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe duşmanii lui.” (Proverbe 16.7)

Trebuie să iau seama ca Domnul să poată încuviinţa căile mele. Chiar aşa, voi avea vrăjmaşi, şi poate cu atât mai mulţi cu cât mă voi sili să fac ce este bine. Dar ce făgăduinţă! Dumnezeu îşi va scoate lauda chiar din mânia omului, şi o va potoli atâta de bine, încât nu mă va mai supăra!

El poate sili pe un vrăjmaş să nu-mi mai facă rău, chiar dacă ar fi hotărât să nu-mi dea pace. Aşa a fost când Laban, urmărind pe Iacov, nu îndrăznea nici să-l atingă (Gen. 31.22). Sau El va potoli furia unui vrăjmaş, schimbând-o în prietenie, cum s-a întâmplat când Esau a ieşit înaintea lui Iacov pentru a-l îmbrăţişa frăţeşte, atunci când el se temea că va fi lovit cu sabia, împreună cu familia lui. Domnul mai poate aduce la pocăinţă pe un împotrivitor furios, făcând din el un frate în Cristos şi un tovarăş de lucru pentru El, cum a făcut cu Saul din Tars. Oh! să binevoiască El să lucreze aşa, de câte ori apare un duh de prigoană!

Ferice de omul ai cărui vrăjmaşi ajung ca leii pentru Daniel în groapa unde a fost aruncat: paşnici şi ţinându-i tovărăşie. Când, în sfârşit, va veni moartea, ultimul meu inamic, rog pe Domnul să mă găsească în pace; dar prima mea grijă să fie, să fiu plăcut Domnului. El să-mi dea credinţa şi sfinţenia, lucruri în care Cel Prea înalt găseşte plăcere.